Franta este in flacari, asa cum odinioara a fost si Mississippi, cum au fost suburbiile Los Angeles-ului, ori cele ale oraselor britanice si japoneze. Episoadele de "violenta urbana" nu sint o noutate.

Ele au insotit mereu perioadele critice din viata mega-structurilor economico-sociale pe care le numim orase, fie ca erau in expansiune, fie ca se aflau in decadere, ori in diverse stadii de "napirlire", intre doua ere.

Actiunile sint de o simplitate dezarmanta: o sticla umpluta cu petrol, un fitil din orice zdreanta de bumbac, un chibrit care se aprinde, un geam spart la masina din parcare. Un gest energic care propulseaza mica bomba artizanala pe casa scarii unui bloc, in maldarele sacilor de gunoi, spre masina politiei care patruleaza.

Pe jumatate, un joc de-a "hotii si vardistii", dar cu personaje reale. Pe jumatate, un gest de sfidare a autoritatii. Si mai e loc pentru multe alte jumatati: cea a revoltei, cea a razbunarii, cea a satisfactiei de a-ti fi facut simtita prezenta, intr-un fel care nu mai poate fi ignorat de nimeni, cea a disperarii, ori a protestului.

Toate aceste "jumatati" de adevar se amesteca pentru a crea peisajul cu incendii care cuprinde de doua saptamini suburbiile Frantei.

Dificultatea cea mai mare pare a fi, atit pentru autoritati, cit si pentru cei care incearca sa desluseasca sensurile acestei violente forme de comunicare sociala, sa dea un nume fenomenului. Sa-l catalogheze. Sa-l puna intr-un "insectar".

Ministrul de interne al Frantei nu s-a sfiit sa vorbeasca de un complot impotriva Republicii. De actiuni bine concertate, dirijate. Un complot al "scursurilor societatii" spune domnul Sarkozi. Al celor carora Franta le-a oferit cu generozitate o sansa, pe care o rasplatesc acum cu un "viol in grup".

Teoreticienii moderni ai studiului social au inventat conceptul de "multime inteligenta". Actiunile grupurilor ad-hoc sint usor de organizat, aproape spontan, datorita comunicarii moderne prin telefoane mobile sau pe net. Exista, desigur, si discursuri mult mai radicale. "Patria mama a fost tradata de Republica", suna sentinta-avertisment a lui Jean Raspail.

Ceea ce vedem acum este doar prologul unui dezastru anuntat. Hranit de esecul lamentabil al "politicii de deschidere", promovate de o generatie care a cultivat "comunitatile alternative", care a deschis calea unui exod necontrolat al "strainilor". Discursul lui Jean Marie Le Pen pare, dintr-o data, unul "echilibrat".

Culegem roadele a ceea au semanat cei pentru care valorile noastre nu mai conteaza. Ciocnirea civilizatiilor are loc la noi acasa. Ea este, de fapt, asaltul subculturii periferice, straine, impotriva civilizatiei noastre. Nici discursul stingii nu duce lipsa de certitudini in explicarea fenomenului.

Locul fostului "proletariat al dezmostenitilor autohtoni" a fost luat de "noul proletariat al dezmostenitilor emigranti".

Este Franta creuzetul unui nou tip de "razboi social"? Pot cupla aceste violente spontane cu fenomenul terorismului? Sau, deja, conexiunea a fost facuta? Este un esec al guvernarii sau unul de sistem?

Este un esec al politicilor permisive, adunate sub stindardul "multiculturalismului", sau un esec structural al "societatilor post-industriale"? Este un esec al "comunitatilor careresping integrarea" sau al celor care "au atins pragul critic al capacitatii lor de a-i integra pe altii"?

Aceste intrebari vor persista, cu siguranta, si dupa ce focurile, aprinse in fiecare noapte de "insurgenti", vor fi potolite de masurile stricte de control ale autoritatilor, sau de epuizarea naturala a "energiei distructive" a actualei generatii de "dezmosteniti".

In cautarea raspunsurilor care sa cuprinda toate "jumatatile de adevar" spuse pina acum, evenimentele din Franta par sa traseze o legatura directa intre "omul uni-dimensional" al lui Marcuse si "omul revoltat" al lui Camus.

Marcuse sustinea, acum o jumatate de secol, ca uni-dimensionalitatea omului modern este o consecinta a "integrarii sale depline" in sistemul societatii de consum.

Evenimentele din Franta, "terorismul strainilor autohtoni", violenta miscaailor anti-globalizare ne arata ca ea poate fi si o consecinta a excluderii, a traiului definitiv cantonat la periferia "societatii de consum", ori a "societatii globale".

Iar, atunci cind nu mai este nici o speranta, Revolta, spune Camus, devine singura strategie disponibila pentru a mai afirma si salva "umanitatea" din noi.

Daca vom avea tot mai multi copii si tineri care, pentru a se incalzi, vor avea la indemina doar cutia cu chibrituri, sa nu ne miram prea tare daca focul va cuprinde si casele din jur!