„Nu cred ca vom invada pe nimeni in curind. Sintem foarte ocupati acum"

de Oana Popescu     Cotidianul
Joi, 10 noiembrie 2005, 0:00


Jurnalistul Bob Woodward este spaima republicanilor de la Casa Alba si erou de film. Alaturi de Carl Bernstein, Woodward a reusit sa-l dea jos pe Nixon, prin dezvaluirea „Afacerii Watergate". L-a interogat ore intregi pe Bush despre razboiul din Irak. Cit de tare ar fi Woodward, el nu a reusit sa afle de cine asculta Bush cel mic: de Tatal din Ceruri sau de tatal sau de pe Pamint.

S-a lamurit insa ca, deocamdata, un alt razboi nu e pe agenda Casei Albe. Bob Woodward povesteste pentru „Cotidianul" confruntarile sale cu doi presedinti americani, Nixon si Bush.

Sinteti cunoscut in primul rind drept cel care a dezvaluit „Afacerea Watergate", care a dus la demisia lui Nixon. Cum ati reusit?

In 1972, situatia se prezenta asa: la sediul Partidului Democrat avusese loc o spargere ciudata, iar doi reporteri foarte tineri, foarte necunoscuti, de la „Washington Post" (eu si Carl Bernstein), incepusera sa scrie o serie de articole in care se spunea ca oamenii lui Nixon erau implicati.

Ba mai mult, ca Watergate era numai o parte dintr-o masiva campanie de spionaj si de sabotaj in numele lui Nixon. In acea perioada, compania „Washington Post" tocmai isi pusese actiunile pe Bursa, iar strategia Casei Albe era de a contesta licentele TV ale companiei, astfel incit actiunile sa se duca la vale. „Washington Post" era in pericolul de a se desfiinta.

In ianuarie 1973 scriseseram deja majoritatea dezvaluirilor majore, cind redactorul-sef de atunci al ziarului, Katherine Graham, m-a invitat sa iau prinzul cu ea.

Nu o cunosteam direct, aveam 29 de ani, lucram de mai putin de un an la „Washington Post", iar cind am intrat in restaurant, Katherine avea o privire care zicea: „Ce-ati facut, mai baieti, cu ziarul meu?" Deci aveam o afacere gata sa se duca de ripa si o reputatie jurnalistica gata sa se duca de ripa.

Si Katherine pune intrebarea ucigatoare: Cind o sa aflam tot adevarul despre Watergate? Iar eu stiam ca administratia Nixon era atit de priceputa sa terorizeze oamenii incit sa le fie frica sa vorbeasca, incit am raspuns: „Niciodata! Nu vom sti niciodata intreaga poveste". Katherine m-a privit scurt si mi-a zis: „Ce-i aia «niciodata»? Mie sa nu-mi spui «niciodata»!". Am plecat de acolo un angajat foarte motivat!

Cea mai mare amenintare la adresa Americiie guvernarea secreta

Ati acoperit identitatea lui „Gitlej Adinc", informatorul dvs. in cazul Watergate, timp de 30 de ani. Ce parere aveti despre arestarea unor jurnalisti care au refuzat sa-si divulge sursele?

Confidentialitatea surselor este vitala si este sacra, si mi se pare scandalos ca reporterii sa ajunga la inchisoare pentru astfel de motive.

Nixon a fost singurul presedinte american care si-a pierdut in acest fel functia. Era mai corupt decit alti presedinti?

Exista o sumedenie de inregistrari secrete ale conversatiilor lui Nixon. Ele arata ca Nixon dadea ordine de genul „folositi FBI ca sa-l distrugeti pe X", „folositi CIA sau Fiscul ca sa-i inscenati ceva lui Y". A cerut Serviciilor Secrete sa asculte telefonul fratelui sau renegat! (Cred ca in ultimul timp e o cerinta a presedintiei sa ai un frate renegat… Unii au chiar mai multi!).

Dar sa folosesti agentia care este acolo sa iti protejeze familia pentru a o spiona?! Acesta este Nixon. El vedea presedintia ca pe un instrument de razbunare personala. Era un infractor. De aceea nu a trebuit sa demisioneze din cauza democratilor, ci din cauza republicanilor, a propriului partid, care a considerat ca erau deja prea multe incalcari grosolane ale legii.

Am avut multi presedinti care au jucat la risc, si George W. Bush joaca la risc. Insa Nixon era unic tocmai prin acest dispret total pentru lege. El nu ar fi avut ce sa caute la Casa Alba de la bun inceput!

Exista vreo lectie care poate fi invatata din „Afacerea Watergate"?

Da. De la Nixon pina in clipa de fata mi s-a dovedit in repetate rinduri ca in America nu trebuie sa ne temem in primul rind nici de colaps economic, nici de terorism, ci de guvernare secreta, corupta, de secretomanie.

500 de intrebari pentru presedinte

L-ati cunoscut foarte bine si pe presedintele Bush. Ati facut cu el cel mai lung interviu cu un presedinte american in exercitiu, pe o singura tema: razboiul din Irak.

Dupa izbucnirea Razboiului din Irak, conducerea „Washington Post" mi-a zis: „Afla de ce am pornit razboiul". Am avut acces la documente clasificate, surse inalte din serviciile secrete, CIA, Pentagon, Departamentul de Stat, Casa Alba. Intr-un final, am pus cap la cap 21 de pagini care rezumau elementele-cheie ale deciziei. Am trimis acest memoriu presedintelui Bush.

Colegii mei de la „Washington Post" mi-au zis: „I-ai trimis lui Bush un memoriu de 21 de pagini? Pai el n-a citit ceva atit de lung in viata lui!". O sa va mirati, dar l-a citit! Condoleezza Rice m-a sunat si mi-a spus: „Ai o poveste interesanta acolo. Presupun ca o sa scrii despre asta, fie ca vorbesti cu presedintele, fie ca nu". „Evident!", i-am raspuns.

La care Condoleezza mi-a zis: „Te poate primi miine". Am vorbit cu presedintele timp de doua zile, peste trei ore si jumatate. I-am pus aproape 500 de intrebari, pentru ca da raspunsuri foarte scurte si foarte directe. Cineva mi-a spus ca, daca l-as fi intervievat pe Bill Clinton trei ore si jumatate, i-as fi putut pune doar patru intrebari!

Ati aflat ceva de la Bush?

O sa va spun in primul rind ca atunci cind Dick Cheney a aflat ca Bush imi da un interviu, in an electoral, s-a opus vehement. Bush nu a dat inapoi insa.

La interviu nu a participat decit directorul lui de comunicare, in afara de noi, nu au existat multe restrictii asupra subiectelor abordate si raspunsurilor date. Si presedintele nu avea acea crispare care se vede de multe ori la televizor. Era foarte natural si am avut impresia ca incerca de buna-credinta sa explice deciziile sale.

George Bush, intre Tatal din Ceruri si cel de pe Pamint

Vreti sa spuneti ca nu a ocolit nici o intrebare, nu s-a eschivat, nu a refuzat sa raspunda?

Ba da. Prima intrebare pe care i-am pus-o a fost: „Care a fost recomandarea tatalui dvs. in privinta razboiului din Irak? Tatal dvs. a fost singurul om care a stat in biroul acesta si care a fost, la rindul lui, in razboi cu Saddam Hussein. Ar fi de necrezut daca ati spune ca nu l-ati intrebat".

Mi-a raspuns: „Pai, daca ar fi de necrezut, atunci poate ar fi bine sa inventez ceva!" Ne-am invirtit in jurul cozii 10 minute. N-am reusit sa scot nimic de la el. La un moment dat, m-am enervat: „Adica n-ati zis nici macar asa, cind v-ati intilnit la un moment dat la o cafea, «tata, e groasa cu Irakul, ce parere ai?»". Atunci a raspuns: „In probleme de stat ma sfatuiesc cu Tatal din Ceruri". Asa ca n-am aflat niciodata ce l-a sfatuit tatal de pe Pamint!

Cine este totusi presedintele Bush?

As spune ca si acum, dupa un mandat si mai bine, nu prea se stie cine este George W. Bush. A rostit insa odata o fraza care mi-a atras atentia. A spus, oarecum din proprie initiativa: „Cred ca avem o datorie de a elibera oamenii". Este ciudat ca un presedinte sa foloseasca acest cuvint, „datorie". Nu e scris in Constitutie, nu e nici o lege ca noi trebuie sa eliberam oamenii.

L-am intrebat: „Ok, dar celelalte tari nu vor vedea asta ca pe o agresiune?" „Nu, nu, a raspuns. Noi si ceilalti lideri din coalitie, Tony Blair, avem cu totii o chemare de a elibera popoarele".

Am sesizat importanta acestei afirmatii abia cind, intr-un discurs catre natiune tinut ulterior, in care explica motivele interventiei in Irak, a folosit cuvintul „libertate" si derivatele lui de 47 de ori! Esenta presedintelui Bush este acest simt al datoriei si aceasta „chemare" de a elibera oamenii.

Il laudati in carte pe Colin Powell, singurul care i s-a opus lui Bush.

Cu sase luni inainte de razboi, Colin Powell, pe atunci secretar de stat, a cerut o intrevedere intre patru ochi cu Bush. S-au vazut la cina, in 5 august 2003, impreuna cu Condoleezza Rice. Powell era ingrijorat, pentru ca simtea ca, peste capul lui, au loc pregatiri de razboi la Pentagon, la CIA si ca nu sint luate in considerare suficient consecintele invadarii Irakului.

Powell nu era impotriva razboiului, ci credea ca interventia trebuie sa aiba loc numai dupa ce sint cintarite bine consecintele. Powell i-a spus atunci lui Bush ca razboiul va absorbi toate resursele militare ale tarii, ca impactul asupra pretului petrolului si asupra situatiei politice din Orientul Mijlociu va fi incalculabil.

A mai citat atunci o regula de aur a olaritului: daca o spargi, o cumperi! Sintem in noiembrie 2005, am spart-o in Irak, trebuie sa o platim! Deci Powell a avut dreptate. Insa, pe de alta parte, iata ce s-a intimplat cu el: adio, a disparut total, cu arme si bagaje. Deci nu a fost foarte eficient in final. Din pacate, in actuala administratie nu mai exista diversitate de opinii.

Si multa lume este ingrijorata din cauza asta, pentru ca in materie de securitate Bush nu se consulta cu nimeni altcineva decit cu oamenii din cabinetul sau.

Ce parere aveti despre interventia in Irak?

Nu vreau sa fac greseala de a judeca ceva in timp ce se desfasoara. Cred ca este nevoie imperativa de mai multa informatie despre ce s-a intimplat. O sa va spun insa ca l-am intrebat pe Bush, la sfirsitul interviului, cum crede ca va judeca istoria Razboiul din Irak. Il vad si acum - era in Biroul Oval, cu miinile in buzunare.

A ridicat din umeri si a deschis larg bratele, cu un gest care spunea ca istoria e departe: „Istoria? Nu vom avea de unde sti. Vom fi murit cu totii", a spus. Apoi am plecat acasa si cind am ajuns, sotia m-a intrebat cum a mers interviul. „Un lucru stiu sigur", i-am spus. „Am finalul cartii".

Care este cea mai importanta calitate pe care ar trebui sa o aiba un presedinte?

Cea mai importanta calitate pe care trebuie sa o aiba un presedinte este curajul. Iar asta inseamna uneori sa mergi singur pe drumul pe care il alegi. Insa mai exista o dimensiune a curajului. Aceea ca dupa ce ai pornit pe un drum si pe parcurs ti-ai dat seama ca este drumul gresit, sa poti sa zici „am gresit, am ales calea nepotrivita, trebuie sa schimb directia".

CIA nu poate proteja America impotriva unui nou 11 septembrie

Ati spus ca CIA a fost castrata de administratia Clinton si este inca o organizatie care de-abia se zbate. Va putea face fata amenintarilor?

Cred ca va dura 10 ani pina ce serviciile de informatii americane sa poata face treaba pe care ar trebui sa o faca. CIA este o institutie in pragul unei crize de nervi. Si cred ca am uitat in aceasta tara ca ne paste in continuare oricind pericolul unui nou atentat terorist. Au trecut patru ani, a fost liniste, lumea a uitat.

Insa al-Qaeda e tot acolo, are in continuare capacitatea de a ne face rau, iar daca stam sa ne gindim, ar fi fost normal sa mai atace. Fie si numai din motive de imagine sau ca sa afecteze economia ori moralul populatiei. Iar o interpretare posibila este ca daca asta nu s-a intimplat pina acum, motivul este ca pregatesc atacuri simultane masive, poate inclusiv cu arme de distrugere in masa.

Pe cine va mai invada George W. Bush dupa Irak? Coreea de Nord, Siria, Iran?

Nu cred ca vom invada pe nimeni in curind. Sintem foarte ocupati acum! Iar Bush realizeaza asta. De aceea, Condoleezza Rice s-a angajat in tratative diplomatice extrem de intense cu toate tarile acestea. Chiar daca foloseste amenintari si avertismente, mentine acest dialog tocmai ca sa evite o situatie-limita. •

Ghimpele din coasta presedintilor SUA


Bob Woodward (foto dreapta), in prezent editor la „Washington Post", este cel mai cunoscut jurnalist american al tuturor timpurilor. La 29 de ani, cind lucra la „Washington Post" de numai un an de zile, a dezvaluit, impreuna cu colegul sau Carl Bernstein (foto stinga), faptul ca sediul Partidului Democrat fusese jefuit din ordinul presedintelui Nixon.

„Afacerea Watergate", cum este cunoscuta, a dus la demisia lui Nixon. Cartea celor doi jurnalisti, „Toti oamenii presedintelui", a ajuns bestseller. Woodward a primit trei Premii Pulitzer si este autorul a 11 carti. Cele mai recente, „Bush in razboi" si „Plan de atac", critica modul in care administratia Bush a condus interventia in Irak.

Anchetele jurnalistice gen Watergate sint de domeniul trecutului


De ce nu mai sapa presa acum pina la capat? De ce nu am aflat pina la urma adevarul despre armele de distrugere in masa din Irak? De ce nu mai faceti o ancheta Watergate?

Marea problema a presei de acum as numi-o „nerabdarea stirilor". Urgenta de a publica, de a iesi primul cu stirea. Cind Carl Bernstein si cu mine am publicat despre Watergate, am scris pe masini de scris. Articolul era corectat, ni se cereau detalii suplimentare, il rescriam, lucram doua-trei saptamini la un material.

Acum ai un eveniment in desfasurare in weekend, iar articolul trebuie sa fie pe Internet luni, la ora 9.00 dimineata. Totul e pe fuga. Cred ca distanta dintre cei aflati la guvernare si public a crescut pentru ca presa este atit de grabita si de superficiala, iar de teama unor neintelegeri, politicienii lucreaza mai mult in secret.

Eu am pus la „Washington Post" pe perete o replica a lui John Wayne, care imi place foarte mult: „Baiete, viata e grea. Dar e si mai grea daca esti prost!". E nevoie de mai mult profesionalism din partea presei.



















32 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version