Ilie Botos recunoaste ca a luat toti banii, desi a lipsit masiv de la sedintele CSM

de     Gandul
Sâmbătă, 12 noiembrie 2005, 0:00


Articolul "Desi au chiulit masiv de la sedintele CSM, unde sunt membri de drept, Macovei si Botos au incasat pe nedrept sute de milioane de lei" – publicat in numarul de ieri – a determinat o serie de reactii din partea celor implicati.

Astfel, Biroul de Presa al Consiliului Superior al Magistraturii ne-a confirmat ca, din totalul de 35 de sedinte, Monica Macovei a lipsit la 19 dintre acestea (si la alte doua a fost prezenta doar partial), iar Ilie Botos a lipsit la 14 sedinte (iar la una a fost prezent doar partial).

De asemenea, conform datelor furnizate de CSM, nici ministrul Justitiei si nici procurorul general nu figureaza pe lista cu membri CSM care si-au motivat in vreun fel aceste absente: concediu medical, concediu de odihna, delegatii in strainatate etc.

In plus, CSM confirma faptul ca Monica Macovei si Ilie Botos au fost platiti ca si cum ar fi participat la toate sedintele, incasand, fiecare, un total de 332 milioane de lei brut, respectiv 261 milioane de lei net, in conditiile in care au prestat aproximativ jumatate din activitatea pentru care au fost remunerati.

Citeste articolul complet in Gandul


















23 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version