Adriean Videanu a anuntat ca municipalitatea pregateste 35 de proiecte menite sa transforme Bucurestiul.

In urmatorii trei ani Bucurestiul ar urma sa devina un imens santier - cel putin asa isi doreste primarul general, Adriean Videanu.

El a anuntat ca municipalitatea pregateste 35 de proiecte menite sa transforme Bucurestiul intr-o capitala cu adevarat europeana.

Nu se stie insa deocamdata cum vor fi finantate aceste proiecte.

Realizarea canalului Bucuresti-Dunare, un aeroport in partea de sud a orasului, parcaje subterane si de suprafata, cartiere rezidentiale la periferie sunt doar o parte dintre proiectele de modernizare a Bucurestiului.

Pe lista se regasesc si initiative mai vechi, cum ar fi construirea pasajului Basarab sau reabilitarea centrului istoric al capitalei.

Pentru realizarea tuturor celor 35 de proiecte, capitala ar avea nevoie de sase miliarde de euro, din care 2,8 miliarde numai in urmatorii trei ani, pentru inceperea lucrarilor.

Primarul general Adrian Videanu a amintit emisiunea de obligatiuni lansata de municipalitate la inceputul acestui an si care a adus capitalei 500 de milioane de euro.

El a mai mentionat posibilitatea incheierii unor parteneriate public-private sau credite luate de la banci de investitii din strainatate.

Primarul general a spus ca municipalitatea va asigura investitiile in infrastructura, adica pentru apa, canalizare, gaze, electricitate si drumuri in zonele periferice si semiperiferice ale Bucurestiului, pentru ca ele sa devina atractive pentru sectorul privat, care ar putea contribui substantial la dezvoltarea lor.