Intr-o lucrare care va fi lansata la sfirsitul acestei luni, fostii componenti ai Craiovei Maxima vorbesc pe sleau despre blaturile pe care le faceau la comanda, despre „stimulatoarele" pe care le-au luat inaintea celebrei semifinale cu Benfica din Cupa UEFA si despre personaje care faceau sluj atunci, si acum conduc guverne.

Chiar daca a apus de mult, Craiova Maxima se bucura in continuare de o atentie deosebita, fiind una dintre bornele importante in evolutia fotbalului romanesc. Deschizatoare de drumuri europene, prin jucarea in premiera pentru fotbalul romanesc a unei semifinale de cupa europeana, Universitatea Craiova a fost cunoscuta mai ales prin aspectele sale pozitive.

In spatele succeselor stau insa si numeroase potlogarii, deconspirate chiar de fotbalistii care au fost idolii a generatii de microbisti. Marturie sta cartea „Frumosii nebuni ai Craiovei Maxima". Aceasta se afla sub tipar la Editura ALMA Craiova si este scrisa de ziaristul craiovean Ion Jianu („Gazeta de Sud").

Cartea va fi lansata pe 28 noiembrie, in prima zi a Salonului de carte din Oltenia, gazduit de Teatrul National Craiova (28 noiembrie - 1 decembrie). „Cartea are 400 de pagini, dintre care 100 sint cu fotografii din arhiva fotbalistilor Craiovei Maxima si a regretatului antrenor Constantin Otet, fiind prefatata de Fanus Neagu.

In aceasta carte sint adunate interviuri cu cei 15 mari fotbalisti ai Universitatii Craiova, semifinalista a Cupei UEFA 1983, dar si alte dialoguri cu personalitati ale vremurilor, printre care nu puteau sa lipseasca Andrei Stroe, mentorul Craiovei Maxima, Stefan Andrei, ocrotitorul Universitatii sau scriitori precum Eugen Barbu, Ion Baiesu sau Traian Ungureanu", a dezvaluit autorul lucrarii.

Citeste articolul complet in Cotidianul