Conducerea sindicatelor functionarilor publici a hotarat, miercuri, in cadrul unei sedinte extraordinare, amanarea declansarii grevei generale pe durata negocierilor purtate conform programului convenit de Comandamentul de negocieri si reprezentantii Guvernului, informeaza un comunicat de presa al Aliantei SED LEX.

In cadrul acestei sedinte s-a facut o analiza pentru fiecare revendicare solicitata de catre comandamentul de negocieri: crearea unui sistem de salarizare unitar si cresterea salarizarii cu 50%, avansarea functionarilor publici si programul de lucru.

In privinta primului punct, partile si-au propus ca, incepand din data de 17.11.2005 si pana in 30.11.2005, sa negocieze actul normativ care va reglementa cresterile salariale ce vor fi acordate functionarilor publici si personalului contractual, astfel incat sa fie gasite solutii de rezolvare a revendicarii formulate de catre Alianta SED LEX.

Referitor la avansarea functionarilor publici, incepand din data de 17.11.2005 si pana in 30.11.2005, partile si-au propus sa negocieze modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici in sensul crearii unui sistem de avansare tip cariera, precum si modificarea legii administratiei publice locale in ceea ce priveste descentralizarea administrativa.

Cat despre revendicarea referitoare la programul de lucru, partile au convenit asupra modificarii HG nr. 1723/2004 privind aprobarea programului de masuri pentru combaterea birocratiei in activitatea de relatii cu publicul, pana in data de 25.11.2005, responsabil fiind Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

La finalul sedintei Comitetul director a hotarat amanarea declansarii grevei generale pe durata negocierilor purtate conform programului convenit de Comandamentul de negocieri si reprezentantii Guvernului, dar si continuarea pregatirilor pentru declansarea grevei generale de catre comitetul de greva.