Persoanele interesate sa lucreze in Germania, in domeniul agricol, sunt asteptate sa participe la preselectia de dosare programata sa aiba loc la Petrosani, in zilele de 21 si 22 noiembrie, informeaza TVR.

Dosarele selectate vor fi incluse in baza de date a Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca /OMFM/, persoanele in cauza urmand sa fie contactate ulterior pentru a participa la interviuri cu angajatorii straini, se arata intr-un comunicat al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca /AJOFM/ Hunedoara.

Preluarea dosarelor va avea loc luni si marti, la sediul Primariei din Petrosani, incepand cu ora 9,00.

Candidatii la preselectie trebuie sa cunoasca limba germana, la un nivel mediu, sa aiba experienta in domeniul agricol si varsta cuprinsa intre 25 si 40 de ani, femei si barbati.

Carnetul de conducere, experienta in conducerea masinilor agricole si in lucrari usoare de reparatii, constituie un avantaj.

Dosarul va trebui sa contina copii ale pasaportului, ale buletinului sau cartii de identitate, cu valabilitate de minim 6 luni, un CV in limba romana si o fisa personala, ambele formulare tipizate ale OMFM.

De asemenea, la dosar mai sunt necesare copii legalizate ale certificatelor de absolvire sau calificare, ale cartii de munca, dovada experientei in domeniul agricol, o adeverinta de la medicul de familie care sa ateste ca solicitantul este sanatos.

Persoanele interesate vor mai depune cazierul judiciar, o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca nu beneficiaza de pensie de invaliditate, precum si o declaratie pe proprie raspundere in care sa precizeze numarul de copii minori aflati in intretinere, ambele documente trebuind sa fie autentificate notarial. La dosar vor mai fi atasate doua fotografii tip pasaport.

Vor fi acceptate numai dosarele in care se prezinta toate documentele specificate.