Au fost afisate rezultatele finale la concursul de REZIDENTIAT 2005!

de     HotNews.ro
Miercuri, 23 noiembrie 2005, 0:00


Absolentii faculatilor de medicina si farmacie pot accesa pagina de web, www.rezidentiat2005.ro pentru a afla rezultatele finale ale concursului Rezidentiat 2005. Rezultatele au fost afisate si la sediul centrelor univesitare unde s-a desfasurat concursul si la Centrul de Perfectionare Bucuresti.

Concursul din acest an s-a desfasurat in conditii bune, iar din datele primite de la conducerea Comisiei Nationale de Rezidentiat, reiese ca nu au existat incidente de organizare si nici suspiciuni de frauda.

In plus, dupa cum sustin organizatorii, numarul contestatiilor a fost mai mic fata de ceilalti ani. Anul acesta au fost inregistrate 326 de contestatii, jumatate dintre acestea vizad doar probleme de forma, de exemplu rescanarea grilelor.

Anul acesta, in premiera, absolventii 2005 ai facultatii de medicina care au luat punctaj de promovare la grupele chirurgicale, medicale si laborator, la cerere, vor fi confirmati rezidenti in specialitatea medicina de familie. De asemenea, pentru prima oara cadrele didactice care au realizat intrebarile din concurs au fost desemnati prin tragere la sorti.

Alegerea specialitatii si a centrului de pregatire va avea loc duminica 27 noiembrie 2005, dupa urmatorul program :
• Grupa specialitatilor chirurgicale - orele 8,30
• Grupa medicina dentara - orele 10,30
• Grupa farmacie - orele 11,00
• Grupa medicina de laborator - orele 11,30
• Grupa medicina de familie - orele 12,15
• Grupa specialitatilor medicale - orele 14,30

Alegerea locurilor in specialitate si a centrelor de pregatire se face prin teleconferinta. Candidatii se pot prezenta la unul din cele 11 centre universitare : Arad, Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Targu Mures, Iasi, Timisoara, Constanta, Brasov, Sibiu, Oradea.

Relatii privind locatiile de desfasurare a acestei actiuni se pot obtine la directiile de sanatate publica din centrele universitare medicale mai sus mentionate si pe site-ul www.rezidentiat2005.ro.

Candidatii sau imputernicitii acestora care nu sunt prezenti in data, ora si locul fixat pentru alegerea specialitatii si a centrului de pregatire, pierd drepturile conferite de concurs.

Absolventii facultatii de medicina promotia 2005, care au obtinut punctaj de promovare, dar nu au ales loc in specialitate si centru de pregatire la data de 27 nov.2005, pot depune cereri de confirmare in rezidentiat de medicina de familie in perioada 28 nov.2005-5 dec.2005 la Centrul National de Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti(

str.Bodesti, nr.1, sector 2) personal sau prin fax ( 2556406). Cererile vor fi insotie de xerocopii ale diplomei de licenta /adeverinta din care sa reiasa absolvirea facultatii in anul 2005 cu licenta 2005.

Peste 5600 de candidati inscrisi au concurat pe 2180 locuri scoase la concurs de catre universitatile de medicina si farmacie din tara. Anul acesta se inregistreaza o scadere, cu aprox. 400 de persoane, a numarului de candidati la acest examen.



















2422 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri