In urmatorii ani vom avea trei categorii de partide: cele anti-Basescu, cele pro-Basescu si partidele de mina a doua. Unde se va situa PNL?

Ipoteza de la care plec este ca scena politica din Romania, cu toate schimbarile sale, a avut la baza o logica bipolara de organizare. Adica au existat doi poli mari care au captat interesul si majoritatea scaunelor parlamentare, iar celelalte formatiuni si curente care nu se supuneau acestui bipolarism au pierdut.

Regula se aplica alegerilor constitutionale, cu exceptia celor din 2000, cind spargerea polului de dreapta a dus la un monopol de facto al PSD si la cresterea extremistilor din PRM.

In rest, in 1992, 1996 si 2004, primele doua formatiuni au luat impreuna mereu peste 67% din locurile in Camera adjudecate de partidele romanesti (eliminind deci UDMR si minoritatile, procentele exacte sint 67,5% in 1992, 71% in 1996 si 83% in 2004, crestere datorata ridicarii pragului electoral).

In ciuda unui sistem electoral proportional, care permite si partidelor mici accesul in Parlament, in realitate primele doua forte au dominat scena si au permis doar aparitia unor actori de mina a doua, de obicei efemeri.

Spre comparatie, sistemul electoral britanic, croit pentru a-i avantaja pe primii doi clasati, a dus la alegerile din acest an la un procent adunat laburisti + conservatori de 85%.

Intre 1990 si 1996, Ion Iliescu a fost pivotul. Partidele s-au impartit in aliante pro si anti-Iliescu. Gruparea din FSN care a ramas linga el a ajuns cel mai mare partid al tranzitiei. CDR a adunat apoi fortele anti-Iliescu, personalizindu-se la rindul sau sub aura lui Corneliu Coposu.

Cine a incercat sa iasa de sub aripa acestor lideri a pierdut. Cazuri sint foarte multe. FSN-ul ramas cu Roman a ajuns actor secundar, a fost aproape de disparitie dupa 2000 si a revenit doar gratie unei schimbari fundamentale a scenei in 2004.

ApR a incercat de asemenea sa rupa logica bipolara venind cu o a treia cale, dar a clacat la primul exercitiu electoral parlamentar.

De cealalta parte, PNL sub conducerea lui Radu Cimpeanu a incercat o punte intre cele doua tabere. A intrat in guvernul Stolojan in ideea de a asigura stabilitate tarii. Doar ca aceasta motivatie s-a lovit de impartirea clara a publicului in suporteri si contestatari ai lui Iliescu.

De fapt, lectia dura si poate nedreapta a acelui moment spune ca publicul functioneaza pro si contra unui actor central, iar nuantele, oricum argumentate, pierd la alegeri. Asa au pierdut si multe alete incercari de pe partea dreapta (partiduletele liberale, PAC, UFD).

Basescu – noul pivot

Se tot spune ca PNL risca sa repete experienta PN}CD. Din multe motive este o idee falsa (macar pentru ca nu poti invinovati PD pentru prostia PN}CD, care a ridicat pragul electoral si a picat sub el).

Dar PNL risca sa repete experienta PNL din 1992, cind a picat sub 3%, dupa ce in 1990 fusese al doilea partid (cu exceptia UDMR).

{i asta pentru ca publicul era impartit bipolar si nu accepta al treilea actor, care actiona dupa alta logica decit cea centrala atunci: anticomunisti / postcomunisti sau pro Iliescu / anti Iliescu.

Debalansarea de dupa 2000 a fost posibila prin stricarea echilibrului, nu au mai fost doua tabere, ci una singura si ramasite din cealalta. Alianta D.A. a reechilibrat spectrul. Traian Basescu a fost cel care a recuperat in turul doi ceea ce PD si PNL ca partide nu au reusit in primul tur. Bipolaritatea este reinstalata, PRM a revenit la dimensiunile sale normale.

De o parte este PSD, care a iesit oarecum din mirajul personalist al lui Iliescu, dar ramine constant in jur de 30% datorita formidabilei masinarii administrative de care dispune. Cine e de celalta parte? Alianta D.A.? PD si PNL? Aceasta este intrebarea-cheie a viitoarelor alegeri.

Propun insa un raspuns determinat de experientele personaliste care au avut pina acum un rol cheie (Iliescu, Coposu): de cealalta parte este Traian Basescu si partidele care il sustin sau il vor sustine. Mi se va spune ca nu poti sa compari partide cu oameni.

E adevarat, dar de multe ori partidele sint mijloace prin care lideri forte isi string suporterii.

E de ajuns sa ne uitam in sondaje. Traian Basescu conduce detasat la personalitati (nivel de incredere dublu fata de urmaritori, cu exceptia lui Stolojan) si este mult peste Alianta D.A.

PD incepe sa ia avans fata de PNL nu pentru ca ar fi mai performant la guvernare sau pentru ca ar avea strategii mai bune, ci doar pentru ca este perceput ca partidul lui Basescu. {i mai ingrijorator pentru liberali este ca dintre votantii Aliantei, doua treimi ar vota cu PD daca ar merge separat si procentul creste.

Poate ca pare nedrept, tocmai acum cind, in sfirsit, PNL ajunsese „cel mai important partid de la guvernare" sa ramina in remorca unui lider care nu e liberal, desi a adus partidul la putere? Asta este, logica electorala poate fi uneori perversa si nedreapta.

Important este daca te supui ei sau incerci sa o schimbi, ceea ce nu prea reuseste.

Adevarata dilema a PNL inseamna de fapt o criza existentiala: facem ciocua mic si cistigam cu Basescu sau jucam de capul nostru si foarte probabil vom redeveni jucator de mina a doua sau chiar nu vom intra in Parlament? E o alegere ingrata, care ciufuleste orgoliul liberal, dar cine iese din logica bipolara

pierde. Daca nu cred asta, liberalii ii pot intreba pe Petre Roman, pe aperisti sau pe colegul Radu Cimpeanu.