Politele de raspundere civila auto pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule (RCA) nu vor fi reinnoite automat pana cand nu va deveni operational Centrul de informare CEDAM, potrivit unui comunicat al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

CEDAM va avea urmatoarele atributii: stocarea numerelor de inregistrare a autovehiculelor de pe teritoriul Romaniei, inclusiv datele tehnice ale acestora, datele personale ale proprietarului sau conducatorilor auto care au provocat accidente; stocarea documentelor de asigurare RCA, inclusiv data de expirare a acoperirii asigurarii, precum si denumirea si sediul asiguratorilor RCA emitenti de

documente de asigurare. Potrivit estimarilor CSA, CEDAM va deveni operational in primul semestru al anului viitor.

Normele CSA cu privire la RCA 2005-2006 prevad ca "persoanele care au in proprietate autovehicule inmatriculate sau supuse inmatricularii in Romania sunt obligate sa incheie asigurarea obligatorie RCA, respectiv contractul de asigurare, pe o durata nelimitata si sa mentina valabilitatea acesteia prin plata primelor de asigurare pe perioade de cate 6 sau 12 luni, in functie de optiunea asiguratului".

Daca pe parcursul derularii contractului asiguratul doreste schimbarea asiguratorului, trebuie sa notifice in prealabil asiguratorul RCA cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea perioadelor de plata a primelor. Notificarea se va face in scris, iar dovada efectuarii acesteia ii revine asiguratului.

Dar aceasta prevedere va intra in vigoare numai dupa ce baza de date CEDAM va fi operationala. Prin urmare, la finalul acestui an, cei care doresc sa incheie polita RCA cu o alta companie decat cea care i-a asigurat in 2005 pot face acest lucru ca si pana acum, adica fara notificare.