Federatiile reprezentative din invatamant au decis suspendarea grevei generale si inceperea cursurilor, dupa analizarea dorintelor celor peste 300 de mii de salariati din tara. Majoritatea profesorilor vor semnarea ultimului acord propus de Guvern, au declarat intr-o conferinta de presa liderii de sindicat.

Acestia au refuzat sa spuna presei procentele celor care au decis sa opreasca greva. Enervati de insistenta jurnalistilor ei au spus totusi ca in fiecare federatie intre 62% si 66% dintre profesori au cerut suspendarea grevei.

Liderul FEN a declarat ca "este o etapa dintr-un razboi. Nu exista nemultumiri, pentru ca nu exista nici multumiri" si nu a exclus o reluare a grevei in iunie 2006.

Materia se va recupera pe toata durata anului scolar, pentru ca elevii sa nu fie nevoiti sa vina ore suplimentare la scoala, spun sindicalistii.

Si reprezentantii Alma Mater au asigurat ca toti studentii vor intra cu materia la zi in sesiune.

Plata profesorilor pe perioada grevei se va face dupa cum va decide fiecare Inspectorat Scolar in parte.

Potrivit acordului la care s-a ajuns duminica cu Guvernul, in prezenta presedintelui Traian Basescu, ca mediator, salariile vor fi majorate de 11,83% anul viitor, pentru personalul didactic si auxiliar din invatamant, totalizand 4.618 miliarde de lei vechi.

Astfel, in ianuarie este prevazuta o crestere de 5,5%, iar a doua de 6% in septembrie 2006, ceea ce inseamna o cresterea medie a salariilor dascalilor in luna septembrie de 1 250 000 lei vechi.

Proiectele de infrastructura scolara, demarate in 2006, vor fi finantate si in 2007, chiar daca trebuiau finalizate in anul precedent.

O alta revendicare la care profesorii tin foarte mult, mentinerea titularizarii pentru personalul din invatamant, a fost acceptata.

Liderii sindicali au declarat ca invatamantul a fost problema centrala a societatii romanesti in ultimele luni si ca nu cred ca vreun guvern isi va mai permite sa trateze profesorii cu indiferenta.

Premierul Calin Popescu Tariceanu, a salutat decizia profesorilor de reluare a cursurilor.

Mircea Muresan, purtator de cuvant al MEC a declarat la Realitatea TV ca ministerul renunta la procesul intentat sindicatelor din educatie.