Nastase avea tacticile lui de a-i tine pe sindicalisti in friu. Isi luase ministri chiar din rindul lor. Tariceanu are si el tacticile lui, dar nu-i iese nimic. Cu metodele lui si incapatinarea profesorilor, scolile au stat inchise trei saptamini.

De cind cu greva din scoli, copiii din clasele primare au uitat si sa scrie. O invatatoare imi povestea zilele trecute ca se ingrozeste sa mai intre dupa aceasta greva in clasa elevilor sai dintr-a-ntii. Femeia era disperata ca trebuie sa ia totul de la capat. Timp de doua luni de zile, din septembrie, de cind a inceput anul scolar si pina in noiembrie, cind a inceput greva, a muncit degeaba.

A fost platita, nu-i asta baiul, dar munca in zadar a fost pentru ca, in timpul grevei, elevii au uitat tot ce au invatat. Acum trebuie sa o ia de la capat. Si, cu siguranta, cazul ei si al elevilor ei nu e unic. Dupa toata aceasta greva, toti, profesori, elevi si parinti, trebuie sa o ia de la capat. Chiar mai mult, sa recupereze timpul pierdut de cind cu protestele.

Ma gindesc la parintele Calin Popescu Tariceanu. Mi-l inchipui pe premier, obosit dupa sedintele de la guvern, cum trece sa recupereze lectiile cu fiul sau dintr-a patra. E doar un exercitiu de imaginatie. Cu siguranta, copilul de premier are meditator care supravegheaza lectiile in locul parintilor. Numai ca fostul premier Adrian Nastase nu mi-a dat ocazia aceluiasi exercitiu de imaginatie.

Nu ca pe vremea sa profesorii nu ar fi facut greva. Au facut, dar s-au linistit repede. A avut Nastase metodele lui. Nu le-a dat bani multi, ca, daca le-ar fi dat Nastase, nu-l mai stresau acum pe Tariceanu cu protestele. Dar a stiut sa-i manipuleze prin ministrii sai sindicalisti pe care si i-a numit in guvern. Astfel, le-a inchis gura cu mariri salariale facute doar pe hirtie.

Cind s-au trezit in aceasta toamna ca banii dati de guvernul lui Nastase nu le ajung, profesorii au mers peste guvernul lui Tariceanu. Numai ca acesta nu prea a avut la indemina metodele nastasiene de a-i linisti prea repede. A venit in fata profesorilor cu ministri incapabili sa negocieze, dar capabili sa-i enerveze la fiecare runda de negociere pe sindicalisti.

Tariceanu nu a avut metode proprii. Sindicalistii au mirosit neindeminarea de negociator a premierului. Si au profitat din plin. S-au ambitionat sa nu cedeze. Ambitie pe care nu au avut curajul sa o afiseze cu un an in urma in fata Cabinetului Nastase.

Peste capul lui Tariceanu a venit, in schimb, Basescu. Ca si sindicalistii, si el a simtit neindeminarea de negociator a premierului. S-a simtit nevoit sa intervina. Mai intii, Basescu i-a calmat pe profesorii enervati de Pogea, Barbu si Hardau, dar mai ales de prietena sa, Paloma.

Paloma Petrescu, sefa peste scolile si liceele din toata tara, care s-a dus la tribunal sa deschida proces sindicalistilor grevisti. Apoi, presedintele a plusat la procentul de majorare a salariilor de 11,50 dat de Tariceanu: „Baieti, luati 11,83% si dati drumul la scoli!".

Si cum sa nu intervina, cind s-a ajuns deja la o criza nationala in invatamint? Cind scolile stau inchise de trei saptamini, iar bobocii au uitat sa mai scrie.

Si de ce sa nu intervina cind premierul a aruncat in negocieri trei ministri si un secretar de stat din PD: Gheorghe Pogea, Gheorghe Barbu, Mihail Hardau si, nu in cele din urma, Paloma Petrescu? O data in plus, Basescu i-a aratat lui Tariceanu ca poate sa ramina corigent rind pe rind, de data asta, la medierea cu sindicatele.