In perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2005, deficitul comercial FOB/CIF al Romaniei a ajuns la 7,734 miliarde euro, in luna octombrie fiind de 1,138 miliarde euro. In aceeasi perioada, in preturi FOB/FOB, deficitul a fost de 5,723 miliarde euro si de 902 milioane euro in luna octombrie 2005, potrivit datelor furnizate miercuri, de catre Institutul National de Statistica (INS).

Potrivit datelor INS, exporturile FOB pentru aceasta perioada au totalizat 18,392 miliarde euro, valoarea acestora fiind cu 16,9 la suta mai mare decat in aceeasi perioada a anului 2004.

In luna octombrie 2005, valoarea exporturilor FOB a fost de 1,928 miliarde euro, cu 10,8 la suta mai mare fata de luna similara a anului precedent.

In structura pe marfuri a exporturilor, sase din cele douazeci si doua de sectiuni de marfuri din Nomenclatorul Combinat detin impreuna 76,3% din totalul exporturilor.

In primele zece luni ale anului 2005, principalele tari spre care s-au indreptat exporturile din Romania au fost : Italia (19,6% din total exporturi), Germania (14,0%), Turcia (7,9%), Franta (7,4%), Marea Britanie (5,5%), S.U.A. (4,2%), Ungaria (4,1%), Austria (3,1%), Olanda (2,7%), Bulgaria (2,6%), Spania (2,5%) si Grecia (2,2%).

In aceasta perioada, valoarea exporturilor catre tarile Uniunii Europene (UE-25) a crescut cu 8,2 la suta, comparativ cu perioada similara din 2004. Ponderea exporturilor catre tarile Uniunii Europene in total exporturi a fost de 67,8 la suta.

In privinta importurilor CIF, in perioada mentionata, acestea au insumat 26,126 miliarde euro (24,115 miliarde euro in preturi FOB), valoarea acestora fiind cu 24,1 la suta mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. In luna octombrie 2005, importurile CIF au fost de 3,066 miliarde euro (283 miliarde euro importuri FOB), cu 26,9 la suta mai mult fata de luna corespunzatoare din 2004.

In structura pe marfuri a importurilor, sase din cele douazeci si doua de sectiuni de marfuri din Nomenclatorul Combinat detin impreuna 75,6 la suta din totalul importurilor.

In primele zece luni ale anului curent, tarile situate pe primele locuri in derularea importurilor (reprezentand 72,5 la suta din total importuri) au fost Italia (15,7 l suta din total importuri), Germania (14 la suta), Federatia Rusa (8,3 la suta), Franta (6,8 la suta), Turcia (4,9 la suta), China (3,9 la suta), Austria (3,7 la suta), Ungaria (3,3 la suta), Kazahstan (3,3 la suta), Polonia (trei la suta), Marea Britanie (2,9 la suta) si SUA (2,7 la suta).

Valoarea importurilor provenite din tarile Uniunii Europene (UE-25) in perioada 1 ianuarie -31 octombrie 2005, a crescut cu 19,3 la suta, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Ponderea importurilor din tarile Uniunii Europene in total importuri a fost de 62,5 la suta.