Memorie si supravietuire (de Vladimir Tismaneanu)

de Vladimir Tismaneanu     Cotidianul
Vineri, 2 decembrie 2005, 0:00


S-a stins din viata in urma cu citeva saptamini Lena Constante, ultima supravietuitoare dintre victimele („actorii") procesului Patrascanu.

Probabil ca mai traiesc unii dintre anchetatori. Nu stiu ca vreunul sa fi marturisit public cainta pentru rolul jucat in acea monstruoasa inscenare. Aceste rinduri se vor un indemn pentru tinerii din Romania, de a nu lasa aceste clipe de infamie sa se evapore in neantul ignorantei istorice.

Nascuta in 1909, Lena Constante a fost o intelectuala de stinga, artista plastica de mare originalitate, sotia lui Harry Brauner, celebrul folclorist, condamnat si el in lotul Patrascanu. Ultima notatie din „Jurnalul" lui M.

Sebastian, cu putin timp inaintea accidentului fatal, mentioneaza o excursie la Cabana Diham impreuna cu Patrascanu, sotia acestuia, Elena (Hertha), precum si Harry Brauner si Lena Constante. Putem sa ne imaginam cum ar fi incercat tortionarii lui Dej sa „largeasca" grupul, implicindu-l pe autorul „Jocului de-a vacanta".

Odata cu ocupatia sovietica, Romania intrase in era anchetelor si persecutiilor in masa. Implicata in investigatia ordonata de Dej si supervizata de Iosif Chisinevschi, Lena Constante a incercat initial sa se opuna acuzatiilor suprarealiste: complot antistatal, tradare de patrie, nationalism burghez, titoism.

Ulterior, mai ales dupa ce Belu Zilber a cedat si a devenit complice in fabricarea scenariului delirant prezentat drept act de acuzare la procesul cu usile inchise din aprilie 1954, a cedat si ea.

Nu l-a iertat pe Zilber si a vorbit despre aceste clipe cumplite in cartea ei „Evadarea tacuta - Trei mii de zile in inchisorile Romaniei" (editia originala a fost publicata in Franta, in 1990, iar cea romaneasca a aparut la Humanitas).

Tradusa in engleza in 1995 la University of California Press, cartea de memorii a Lenei Constante beneficiaza de un studiu introductiv semnat de profesoara Gail Kligman, autoarea unor lucrari esentiale despre Romania (amintesc aici „Politica duplicitatii").

Asemeni unei Margarete Buber-Neumann, supravietuitoare a lagarelor staliniste si naziste, Lena Constante a facut din marturisire si memorie valori cruciale ale propriei supravietuiri. A descris cu detalii abominabilele umilinte suferite in perioada de detentie solitara, dar si momentele de solidaritate umana pe care le-a trait in infernul concentrationar.

Cartea ei este un document capital pentru intelegerea a ceea ce a fost noaptea totalitara, acea „ultima ora" a distrugerii subiectivitatii.

Mi-a fost dat, gratie prietenilor mei Oana si Arsen Santighian, sa-l cunosc in Statele Unite pe Emanuel Rupenian, fiinta de mare sensibilitate, nepotul lui Herant Torossian, condamnat in procesul Patrascanu. Dl Rupenian a fost el insusi arestat si condamnat, intrucit, la un moment dat, fusese secretarul lui Patrascanu. Sotia sa, Marta Constantinidi, este mentionata in „Jurnalul fericirii" de N.

Steinhardt. Sotii Rupenian au trecut intre timp in lumea celor drepti. Ma gindesc la toti acesti oameni nevinovati, aruncati in temnitele comuniste ca urmare a unei viziuni conspiratorial-paranoice despre istorie. Orice urma de diferenta, orice expresie de curaj uman erau privite de cerberii epocii drept potential subversive.

Rolul a ceea ce numim procese-spectacol era exact acela de a institui o stare de panica generalizata. In plus, victimele erau alese din acele categorii sociale si etnice menite sa instige pulsiuni colective de agresivitate si sadism. Se cautau mereu tapi ispasitori.

Antiintelectualismul si antisemitismul (camuflat drept antisionism) au jucat un rol important in inscenarile judiciare din anii ’50 in Europa de Est. Sa ne amintim de procesul Slansky, unde majoritatea celor condamnati la moarte erau ilegalisti evrei. La Bucuresti, alaturi de Patrascanu, era impuscat Remus Koffler.
In cazul Patrascanu, Dej urmarea eliminarea unui potential rival. Consilierii sovietici au fost cei care au ajutat la nascocirea temelor centrale ale presupusei conspiratii. Lena Constante, fiinta in fond apolitica, s-a trezit implicata intr-un paienjenis de legende, intelegind ca adevarul era ultimul lucru de care aveau nevoie anchetatorii.

Important pentru ei era sa-i ofere liderului suprem confesiunile acuzatilor, oricit de naucitoare ar fi fost acestea. Patrascanu a refuzat sa marturiseasca si si-a sfidat tortionarii. Pina la sfirsitul zilelor, Lena Constante a admirat curajul etic al acesui om. Fara a-l idealiza, e important sa privim cu luciditate ce a insemnat procesul din 1954.

Iar pentru a intelege oroarea totalitara, cartea Lenei Constante ne va fi mereu de imens ajutor.


















715 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version