A 26-a premiera din lume si dupa nu mai putin de 20 de ani, opera Oedip de George Enescu este interpretata la Opera Romana din Iasi. Propunandu-si sa concureze cu manifestarile organizate la nivel national cu ocazia Anului Enescu, Opera Romana din Iasi a vrut sa impresioneze prin interpretarea unuia dintre cele mai grele spectacole de opera.

Vasilica Stoiciu Frunza, secretar literar al Operei, marturiseste ca dificultatea spectacolului sta in complexitatea acestuia. "Enescu a ajuns sa fie atat de putin promovat iar una dintre cele mai importante lucrari ale sale este atat de putin cunoscuta in lume. La nivel mondial exista doar cateva partituri dupa care ar putea sa fie data viata acestui spectacol atat de important.

Este insa recunoscut prin complexitatea si dificultatea acestuia, astfel incat exista doar cativa interpreti care pot sa-l aduca pe Oedip pe scena", a declarat Vasilica Stoiciu Frunza.

De altfel, in Romania doar Stefan Ignat, de la Opera Romana din Bucuresti, a reusit aceasta performanta. "Stefan Ignat este singurul interpret din tara a lui Oedip, la ora actuala. Acesta este sigur rolul vietii sale", a declarat maestrul Corneliu Calistru, director al Operei Romane.

Avand in vedere ca premiera spectacolului a fost in data de 30 noiembrie, ultima sansa a melomanilor ieseni sa vada un spectacol de o importanta mondiala a fost duminica seara, cand Stefan Ignat l-a interpretat pentru ultima oara pe Oedip la Iasi.