Condoleezza Rice a recunoscut, in conferinta de presa de marti seara de la Palatul Cotroceni, ca ii face mare placere vizita in Romania si o onoreaza semnarea acestui acord de acces la facilitatile romane, si multumeste poporului roman pentru eforturile facute in acest sens.

"Imi amintesc curcubeul din Romania, in prima mea vizita la Bucuresti, acum trei ani. A fost un semn al bunei relatii de prietenie cu Romania, cu care impartasim aceleasi valori democratice. Multumesc poporului roman si soldatilor romani pentru sacrificiile si angajamentul pe care si le-au asumat in Irak," a declarat Rice.

Secretarul de stat american a mai spus ca SUA si Romania impartasesc aceleasi interese de dezvoltare economica a regiunii si de intarire a relatiilor de buna vecinatate in zonele Marii Negre si Balcanilor.

Doamna secretar a justificat alegerea Romaniei pentru stabilirea bazelor americane pe seama colaborarii stranse intre cele doua state, dar si pentru ca anterior au existat discutii referitoare la aceste amplasamente intre sefii statelor roman si american.

Esentiala a fost si angajarea Romaniei in reformarea armatei si intarirea capacitatilor militare pentru a face fata acestor schimbari pe care le aduce acordul. Militarii romani au beneficiat deja de programele de instruire pe care SUA le desfasoara in afara granitelor.

Rice a refuzat sa mai dea explicatii pe tema subiectului centrelor de detentie ale CIA in Europa, dar a amintit ca SUA va face tot ce este posibil, in limite legale, de a lupta impotriva terorsimului.