Domeniul imobiliar, cea mai mare afacere din Romania

Investitiile in imobiliar vor aduce profituri de pana la 30%

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 8 decembrie 2005, 0:00


Pretul terenurilor pentru constructii s-a triplat in ultimii trei ani, dar cresterea continua si in 2006, scrie Libertatea.Romanii au descoperit ca se pot scoate bani buni si din imobilele achizitionate in strainatate, care costa uneori mai putin decat in tara si aduc profituri mai mari prin inchiriere sau revanzare, scrie Capital. Daca nu vreti sa va departati prea mult, cei de la Banii Nostri ne arata ca si Valea Prahovei ofera posibilitati exceptionale de investitii si castiguri.

Pretul terenurilor pentru constructii s-a triplat in ultimii trei ani, dar cresterea continua si in 2006, reiese dintr-un raport al Institutului de Consultanta Imobiliara - SGA. In zona Calea Dorobanti, de la 335-350 de euro pe metru patrat, la inceputul anului 2003, pretul aceleiasi parcele de teren este acum de peste 1.000 de euro.

De asemenea, in cartierul Primaverii pretul terenului a ajuns la 2.500 de euro pe metru patrat, adica aproape tot atat cat in marile capitale europene", precizeaza Artur Silvestri , coordonatorul raportului .

Daca preturile din tara vi se par prea mari atunci puteti opta pentru o investitie imobiliara in strainatate. Ce ati zice de o vila in zona turistica Costa Blanca din Spania sau de un apartament langa celebrele plaje din Miami. Costurile sunt similare cu cele din tara, ba chiar mai mic uneori, iar veniturile pe care le puteti obtine din inchirierea sau revanzarea proprietatii sunt considerabile.

Si Valea Prahovei ofera oportunitati deosebite de investitii. Aici e mai avantajos se pare sa achizitionezi cladiri gata ridicate, pe care sa le transformi in pensiuni. In acest fel, nu mai pierzi timpul cu lucrarile de executie, ca sa nu mai vorbim de birocratia autorizatiilor. Vile destul de spatioase pot fi cumparate la preturi comparabile cu cele din ansamblurile rezidentiale bucurestene.

Ba chiar si mai ieftine, daca luam in considerare terenurile aferente si toate facilitatile. In plus, acesti bani ar reprezenta o investitie, in cazul in care imobilul ar deveni unitate de cazare. In Busteni-Zamora, un P+2+M si teren de 1.050 mp se vinde cu 300.000 euro, dar etajul 2 si mansarda sunt nefinisate.

La Sinaia, o vila cu etaj si mansarda, realizata in anul 2000, cu suprafata construita de 470 mp si teren de 500 mp este ofertata la 245.000 euro.

Ultimele miscari pe piata imobiliara indica o adevarata explozie si a proiectelor destinate clasei mijlocii, proiecte de sute de milioane de euro. Investitiile in acest tip de proiecte se arata mult mai profitabile decit orice alta operatiune financiara, semn ca „revolutia apartamentelor" va fi un succes incontestabil.

Bancile se reorienteaza si ele pe aceasta piata, oferind un instrument fiscal mai putin obisnuit pina acum: leasingul. Daca vrei sa castigi mai mult decat depunandu-ti banii la banca atunci ai la dispozitie diferite emisiune de obligatiuni corporatiste ce iti pot aduce un profit de pana la 10% pe an.

Deasemenea, din 2006, investitorii persoane fizice vor avea posibilitatea sa cumepere titluri imobiliare cu o "dobanda" de minimum 20% pe an in euro.















55 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi