Daca in urma cu un deceniu era relativ usor pentru un om de afaceri roman sa-si ascunda identitatea intr-un paradis fiscal, iar apoi, cu o infatisare noua, de investitor strain, sa cumpere in Romania o companie din portofoliul fostului Fond al Proprietatii de Stat, astazi modul in care acesta revine in tara s-a schimbat.

Investitiile directe prin firme din paradisuri fiscale sunt mult mai usor acceptate de autoritati, la privatizarea societatilor de stat identitatile neclare fiind cercetate de organele de resort si respinse in majoritatea cazurilor. Poate de aceea Antilele Olandeze au ajuns pe o pozitie fruntasa in topul investitiilor straine directe, dupa volumul capitalului.

Situatia privatizarii din ultimii cinci ani a societatilor aflate in proprietatea statului arata ca numai firmele inregistrate in tari considerate paradisuri fiscale, cu o carte de vizita nepatata, care nu ridicau semne de intrebare au avut succes cand au batut la portile Agentiei de Valorificare a Activelor Statului (AVAS).

In perioada 2000-2005, AVAS a incheiat doar 13 contracte de privatizare cu investitori inregistrati in Antilele Olandeze, Cipru, Liechtenstein si Luxemburg, ceea ce reprezinta numai 0,138% din totalul contractelor de vanzare-cumparare de actiuni incheiate de Autoritate, au precizat, pentru SFin, surse din institutie.

Cumparatorii care au achizitionat pachete de actiuni cu sume mai mari de 100.000 de dolari sunt BROADHURST INVESTMENTS LIMITED - Cipru, MITTAL STEEL HOLDINGS NV - Antilele Olandeze, DCI WALBRIDGE PARTNERS Ltd - Cipru si INTERNATIONAL RAILWAY SYSTEM SA - Luxemburg.

Primii trei investitori mentionati au incheiat tranzactii mai mari de 500.000 de dolari.

BROADHURST INVESTMENTS LIMITED a achizitionat, pe 27 noiembrie 2003, un pachet de actiuni reprezentand 85,7% din capitalul social al SC ELMEC SA Sinaia, iar DCI WALBRIDGE PARTNERS Ltd a preluat controlul asupra societatii MEFIN SA Sinaia, pe 21 martie 2003, prin cumpararea unui pachet de actiuni reprezentand 72,177% din capitalul social detinut de AVAS.

Pe de alta parte, MITTAL STEEL HOLDINGS NV a investit masiv in siderurgia romaneasca, cumparand, in 2003, 69,7680% din capitalul social al SC PETROTUB SA Roman, 80,9174% din capitalul social al SC SIDERURGICA SA Hunedoara si adjude-candu-si pachetul de actiuni reprezentand 70,76% din capitalul social al societatii comerciale TEPRO SA Iasi.

Firmele off-shore s-au insinuat in domenii strategice

Ce arata asta? Ca firmele off-shore si paravan n-au mai fost folosite pentru a da marile tunuri in portofoliul de companii aflate in proprietatea statului.

In ultimii ani n-a mai fost posibil. S-au insinuat in zona privata a economiei, acolo unde prezenta lor nu era de natura sa creeze suspiciuni, amestecandu-se in masa companiilor care deruleaza afaceri mai mici sau mai mari.

Asa au ajuns firme off-shore sa preia pachete semnificative sau chiar controlul unor companii private aflate uneori in domenii-cheie sau in industrii strategice. Poate si de aceea expansiunea firmelor off-shore a starnit ingrijorare chiar in inima Europei.

Cititi articolul integral in Saptamana Financiara