Nu e cazul sa confundam lucrurile. Deocamdata, „n-au venit americanii". Deocamdata, a venit doar Pentagonul.

Cei care obisnuiesc sa nu se dea in vant dupa absolut tot ce vine din America, avand si indoieli „europene" sau chiar temeri, ar fi dupa mintea unora „antiamericani". Opinia aceasta e nu numai falsa. E si stupida. La fel de stupida ca morga sovinismului european.

Probabil, nu sunt singurul care a zambit, mirat de entuziasmul caraghios si, oarecum, imatur al ministrului nostru de Externe, care se sufoca de emotie cand ne-a comunicat ca „vin americanii". Si presupun ca nici un roman serios nu va accepta sa fie considerat „antiamerican" fiindca nu-i place Bush sau fiindca nu e de acord cu razboiul din Irak.

America nu inseamna o administratie sau banuielile legate de „inchisorile flotante" organizate de CIA. America inseamna, trebuie spus, si tara unde „dreptul la fericire" e prevazut in Constitutie si tara datorita careia piata Charles de Gaulle, din Bucuresti, nu se mai cheama nici piata Hitler, nici piata Stalin.

Dar am avea o foarte proasta parere despre americani daca, subestimandu-le pragmatismul, ne-am inchipui ca de dragul nostru s-au gandit sa instaleze in Romania niste baze militare.

Tine de o logica elementara (absenta doar in entuziasmele provinciale, caci exista nu numai o „limba de lemn", ci si o „gandire de lemn"), tine de o luciditate care nu amesteca iluziile in politica, sa consimtim ca noi contam in calculele strategilor americani tot atat cat au contat, pentru Roma antica, barbarii de care ea s-a servit pentru a impune „pax romana".

Si nu vad de ce asta ne-ar surprinde sau ne-ar deranja. Puteam sa avem alta geografie in care sa ne permitem luxul neutralitatii? Evident, geografia noastra face parte din istoria noastra. Si invers. Inclusiv cei care detesta stilul „in patru labe" si cred ca suntem „aliati" ai Americii, nu „vasali", inteleg ca nu e recomandabil sa te pui rau cu „jandarmul mondial".

E mai bine sa te prefaci ca-l iei in serios cand el iti zice „frate". Dar nu e cazul sa confundam lucrurile. Deocamdata, „n-au venit americanii". Deocamdata, a venit doar Pentagonul. Fiindca Pentagonul si-a facut socoteala ca geografia noastra ii poate fi utila.

Nu stiu cat vor conta bazele americane (numite eufemistic „facilitati militare") pentru siguranta noastra nationala. Sa speram ca vor conta. Nu sunt oracol si nu stiu nici in ce masura vom deveni nu numai mai aparati, ci si mai vulnerabili, mai expusi terorismului international. In acest moment, sunt convins doar ca e legitim sa-mi pun trei intrebari.

1. Avem o politica externa sau doar o girueta in cap?

2. Jucam cartea americana cu riscul de a pierde partida in Europa?

3. Ce consecinte asupra politicii interne vor avea „facilitatile militare" oferite americanilor?

Risc un raspuns, azi, doar la ultima dintre intrebari.

Ma astept ca siguranta nationala sa conteze de azi inainte mai mult decat democratia. Sa ne rugam lui Dumnezeu ca al-Qaeda sa nu vrea sa afle detalii despre Bucuresti sau despre alte locuri de la noi. Dar e de la sine inteles ca autoritatile noastre nu se pot multumi cu rugaciuni. Vor fi nevoite sa ia masuri pentru prevenirea unor eventuale atacuri teroriste.

Asadar, vor da mai multa atentie Politiei, Serviciilor Secrete, Armatei, cu argumentul (valabil, in principiu) ca nu Sanatatea, nu Cultura, nu Invatamantul ne vor apara de teroristi. Chiar si parlamentul va pierde din importanta fiind „ferit" de unele informatii. Si, daca va fi condus tot de d-l Tariceanu, va pierde din importanta si guvernul.

Beneficiarul psihozei sau isteriei antiteroriste (care, la nevoie, va putea fi si intretinuta) va fi unul singur, probabil: Traian Basescu, aflat la timona, cu serviciile secrete in jurul lui. Siguranta nationala va deveni un excelent alibi pentru mai putina transparenta si pentru mai multa supraveghere politieneasca. Nu-i exclus sa existe si din ce in ce mai putina intimitate.

„Ochiul" si „timpanul", cu misiuni antiteroriste, trebuie sa afle in ce case se ascund suspectii si daca banalitatile din convorbirile telefonice nu sunt, cumva, cifrate.

In aceste conditii, e de presupus ca democratia prea multa va deveni incomoda si chiar primejdioasa. Drept care, in numele sigurantei nationale, va fi temperata, tinuta in frau si, eventual, pusa sub control strict.

Mai departe, lucrurile vor evolua conform unei vechi si cunoscute traditii autohtone. Cantitatea de tamaie ce va fi arsa pentru a-i oferi compensatii olfactive personajului care va coordona vigilenta antiterorista va creste pe masura ce democratia va da semne ca nu asigura siguranta nationala.

Ajuns aici, trebuie sa-mi fac mea culpa. Am ras de axa Bucuresti-Londra-Washington, socotind-o o prostie. Ei bine, am neglijat ceva. Chiar daca ar deveni odios in ochii unor lideri europeni, care ne acuza ca suntem un cal troian al Americii, Traian Basescu are sanse sa para indispensabil „marelui licurici". De nu cumva, americanii, studiind personajul, l-au avut in calcule mai demult.

Dar, vorba lui Esop. Nici un adevar nu e pur si aproape niciodata simplu.