Nisipul din clepsidra se scurge rapid. Au mai ramas doar ceva mai mult de doua saptamani pana la expirarea mandatului britanic la presedintia UE si impasul asupra viitorului buget al Uniunii se mentine.

Tarile membre se afla in fata unei probleme serioase, pentru ca e vorba de a se stabili cu cat va contribui fiecare la pusculita comuna si - lucru deosebit de important mai ales pentru noii membri -, cat va primi in schimb in perioada bugetara 2007-2013.

De unde initial chestiunea urma sa fie discutata luni de catre ministrii de externe ai celor 25 state membre, in perspectiva summitului prevazut pentru 16-17 decembrie, discutiile au fost amanate pentru miercuri, cu scopul de a se da posibilitate unor noi consultari neoficiale.

Impasul se datoreaza, pe de o parte, refuzului Marii Britanii de a face concesii importante asupra rabatului la buget de care beneficiaza din 1984, iar pe de alta, opozitiei Frantei fata de operarea unor reduceri substantiale a subventiilor pentru produsele agrare, subventii al carui principal beneficiar este.

Nici unul dintre cei doi protagonisti nu pare sa dea inapoi, iar din ciocnirea lor de interese cel mai mult au de pierdut noile state membre din Europa rasariteana, care, aflate cu mult in urma Europei Occidentale, au nevoie vitala de ajutor financiar pentru demararea unor lucrari de infrastructura, in vederea ingustarii marilor decalaje existente.

Cititi articolul integral in Adevarul