Oricat ar parea de ciudat, prezenta gripei aviare in Romania este o mana cereasca pentru unii oameni de afaceri. Putini la numar, acestia sunt cativa dintre proprietarii de societati comerciale care produc materiale dezinfectante, kit-uri de diagnostic, materiale de protectie - intr-un cuvant tot arsenalul necesar pentru interventia in zonele de focar si pentru preventie in zonele limitrofe.

Putem afirma fara dubii ca e vorba doar de firmele "agreate" de conducerea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), precum si de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice si Medicamentelor de Uz Veterinar (ICBMV) - Farmavet SA si Romvac Company SA, pentru ca doar acestea au fost societatile de la care s-a procurat, cu licitatie sau fara (!),

"grosul" dezinfectantelor. Producatori mai mici, care detin produse chiar mai puternice decat cele "agreate", au fost "sariti" de Directiile Sanitare Veterinare din judete, fiind invocate, de fiecare data, tot felul de motive care i-au scos din competitie.

Unii dintre directorii de DSV-uri ne-au declarat, cu nonsalanta, ca li s-a parut normal sa cumpere fara licitatie tone de produse de la Farmavet, de pilda, pentru ca aceasta societate este un "partener" traditional al Autoritatii Nationale, desi este vorba despre o societate cu capital privat, care ar trebui sa beneficieze de un tratament egal cu toate celelalte societati.

Directorii de DSV cu care am discutat au invocat mai ales caracterul de urgenta al acestor achizitii. De fapt, majoritatea DSV-urilor s-au prevalat de existenta in legislatie a unor prevederi care permit ca, in cazuri de forta majora, achizitiile sa poata fi facute fara organizarea licitatiilor.

De acest caracter de urgenta a beneficiat cu varf si indesat Farmavet SA Bucuresti, societatea preferata de autoritatile sanitar-veterinare din Tulcea, Braila sau Galati, care au cumparat cantitati impresionante de dezinfectanti de la aceasta companie.

Farmavet SA este, practic, societatea care a rezultat din privatizarea Institutului Pasteur Bucuresti, parafata de ministrul cederist al agriculturii Ioan Avram Muresan. Privatizarea, una cu "cantec", i-a adus in postura de patroni ai institutului, ulterior Farmavet SA, pe asociatii de la A&S International 2000 SRL Bucuresti, in frunte cu Adrian Alexandru - cetatean american de origine romana.

Surse din domeniu ne-au declarat ca reprezentantii Farmavet SA sunt in relatii foarte bune cu directorul Institutului pentru Controlul Produselor Biologice si Medicamentelor de Uz Veterinar Bucuresti, dr. Mihail Lupu, unul dintre administratorii societatii - Victorita Burghelea, fiind o prezenta aproape permanenta in biroul sefului de la ICBMV.

In cifre, afacerea gripa aviara se poate traduce astfel: pana acum, ANSVSA a alocat aproximativ 110 miliarde de lei DSV-urilor din noua judete si Institutului pentru Diagnostic si Sanatate Animala, pentru achizitia de materiale dezinfectante si echipamente, iar banii, putem spune, au luat drumul firesc pentru orice achizitie facuta de institutii publice din Romania.

Licitatiile, atunci cand au existat, au fost castigate de cine "trebuie". Dubii asupra modului in care au fost cheltuiti banii au si reprezentantii ANSVSA, fapt pentru care au comandat un control de audit care se va finaliza pana la sfarsitul acestei saptamani.

Gripa aviara, combatuta cu dezinfectate "agreate" de la Farmavet

Desi au produse inregistrate, omologate, aflate pe lista produselor avizate de ANSVSA, mai multi producatori romani nu au reusit sub nici o forma sa intre in gratiile autoritatilor. Este si cazul celui de-al treilea producator de medicamente din tara, Vanelli SRL Iasi. Directorul general al firmei, Constantin Onceriu, ne-a declarat ca "n-a mai incaput deloc" pe lista furnizorilor.

"Firma pe care o conduc produce Vanosept Plus, dezinfectant care are la baza glutaraldehida si saruri cuaternare de amoniu. Mai pe romaneste, este un dezinfectant de penultima generatie. Sub raport calitate-pret, este un dezinfectant foarte bun. Produsul a fost conceput dupa produse similare folosite in Uniunea Europeana", ne-a declarat Onceriu.

El mai sustine ca pe prospectul produsului, care a fost omologat de mai bine de doi ani, este scris explicit ca acesta este indicat pentru dezinfectie in cazul gripei aviare, spre deosebire de alte produse care au doar actiune virucida.

Vanosept Plus are o concentratie de 300 de grame de glutaraldehida la litru si 120 de grame de saruri cuaternare. Se poate utiliza intr-o dilutie de 0,5-1%, in functie de ce anume se doreste: preventie sau dezinfectie avansata.

Un litru de substanta costa in mod normal 350.000 lei/litru, dar avand in vederea situatia de criza declansata de prezenta virusului aviar, ofertele trimise catre toate DSV-urile din tara au fost de 270.000 lei pe litru, producatorul pastrandu-si un beneficiu minim in pret, pe langa acoperirea costurilor de productie.

In ciuda acestui pret redus cu aproape 30%, societatea ieseana nu a primit nici un raspuns.

"Singurul ecou pe care l-am avut a fost de la Tulcea, de unde am primit o invitatie de participare la licitatie. Am fost anuntati azi, cum ar veni, ca trebuie sa participam poimaine la licitatie.

Fiind vorba de o licitatie pe bani publici, firma avea nevoie de o serie de documente - in afara de oferta - certificate de la Registrul Comertului, cazier fiscal de la Finante - toate aceste acte putant fi eliberate in 3-5 zile, chiar si o saptamana. E clar ca nu aveam cum sa ne incadram in timp", a mai explicat Onceriu.

Firme "agreate"

In urma cu zece zile, si DSV Braila a trimis firmelor de profil o invitatie de a participa la licitatie. Dupa ce au trimis plicurile sigilate pentru a putea sa intre in competitie, firmele interesate au fost informate ieri dimineata ca mai au nevoie de o serie de hartii pentru a putea fi luate in calcul.

Articol integral in Curentul