Intr-un an in care dramele s-au tinut lant, doar un cutremur serios lipsind de pe agenda nenorocirilor, presedintele a incasat punct dupa punct, printr-un discurs al gesturilor demn de un magician. Bune-rele, faptele pareau la un moment dat sa se nasca numai de dragul atingerii lor de catre Basescu.

Anul 2005 se incheie cu un singur succes. Nu, nu-i vorba de Basescu, desi are legatura cu el. 2005 a fost anul PRM. Partidul lui Vadim Tudor e singurul care, de-a lungul acestui an, a crescut serios in popularitate, aproape dublindu-si procentul de simpatizanti. N-o spun sondajele inchipuite ale liderului PRM si nici nu citez din delirurile aceluiasi personaj din emisiunile lui Dan Diaconescu.

Asa indica ultimele barometre ale opiniei publice, ultimul fiind cel realizat de INSOMAR la inceputul acestei luni, unde PRM apare cu 15 procente. Un sondaj CURS, cam din aceeasi perioada, credita partidul lui Vadim cu 16 la suta. PRM incepea anul cu 8-9 procente. Ignorat de majoritatea analistilor, acest rezultat descrie anul 2005, numit, in general, anul Basescu, mai mult decit orice.

Ceea ce-l minimalizeaza in ochii majoritatii tine de un aparent amanunt. PRM si Vadim n-au facut nimic in 2005. Dar cum, pentru cunoscatori, aceasta, in cazul de care vorbim, e aproape o conditie a succesului, n-am avea de-a face cu nici o surpriza. Fals. In spatele „nimicului" care a dublat procentul PRM in 2005 sta pitit preaplinul unui an sufocat de subiectul Basescu.

Si esenta lui care se reduce la o vorba. „Vorba lui Basescu" sau, in termeni aplicabili uneori liderului PRM, „vorba pacatosului". In 2005, primul sau an prezidential, Traian Basescu a functionat ca un adevarat tribun. Tribunul vorbelor care stiu sa dea evenimentelor luciul propriului adevar. Concret, presedintele-jucator n-a jucat nimic, daca prin a juca se intelege a initia si a construi.

A reusit, in schimb, sa transforme jocul faptelor altora si al evenimentelor nimanui intr-un spectacol al propriei personalitati. Cazul rapirii jurnalistilor romani din Irak. Final fericit. „Mi-am facut doar datoria", ar fi spus Traian Basescu. A si spus-o printre rinduri. A ramas, in schimb, extraordinara punere in scena a emotiei colective. L-au tinut mai apoi pe val inundatiile.

In timp ce altii astupau de zor, chinuit si deseori nepriceput gaurile corabiei, Basescu isi facea inca o data mina de capitan. Intr-un an in care dramele s-au tinut lant, doar un cutremur serios lipsind de pe agenda nenorocirilor, presedintele a incasat punct dupa punct, printr-un discurs al gesturilor demn de un magician.

Bune-rele, faptele pareau la un moment dat sa se nasca numai de dragul atingerii lor de catre Basescu. Iar cind n-au fost sa fie, acelasi magician avea sa scoata altele din palarie.

Asa s-au nascut evenimentele de carton ale lui 2005: alegerile anticipate, fuziunea PNL-PD, schimbarea lui Nastase si Vacaroiu din fruntea Camerelor Parlamentului si a celorlalti pesedisti din administratia locala. Dar e ultimul lucru care s-ar putea spune despre presedintele Basescu, si anume faptul ca ne-ar fi pacalit sau ca ar fi intentionat s-o faca.

Anul 2005 a avut doar nefericitul pacat de-a fi fost neincapator pentru un personaj avid de fapte care sa-l confirme. Traian Basescu a facut pentru 2005 mai mult decit putea acesta suporta. Dar a facut-o mai ales din vorbe. Riscul pe care si l-a asumat e acela de a fi tinut pe sine sperante, multe desarte, si de a fi spus prea multe adevaruri impracticabile. Il asteapta un an de modestie.