Virusul H5 a fost depistat la probele prelevate de la pasarile domestice moarte din satul Tonea, comuna Modelu, judetul Calarasi, anunta Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Calarasi.

Laboratorul central din Bucuresti a confirmat, marti seara, prezenta virusului gripei aviare in comuna Modelu, aflata la 5 km de municipiul Calarasi. Marti noaptea s-au luat primele masuri de stopare a virusului, fiind exterminate 26 de gaste si 13 gaini, din doua gospodarii.

Comandamentul Central Antiepizootic a decis in urma sedintei din data de 14.12.2005, interzicerea transportului pasarilor in mijloacele de transport in comun, in judetele unde a fost depistat virusul gripei aviare, tinand cont de faptul ca se apropie sarbatorile de iarna, transmite agentia Amos News.

In comuna Modelu se vor instala doua filtre de dezinfectie, unul spre Calarasi, iar celalalt spre Fetesti.

Persoanele care locuiesc in comuna Modelu si lucreaza la Avicola Calarasi si Avicola Rusetu nu vor mai avea acces in unitati in aceasta perioada.

De asemenea, in judetele Calarasi, Ialomita, Buzau si Vaslui va fi interzisa vanatoarea la toate speciile. In satul Braesti, in satul Valea Fantanii din comuna Odaile (judetul Buzau) si in comuna Tataru din judetul Braila vor fi ucise toate pasarile.

Gripa aviara a fost depistata in patru judete din Romania, in Tulcea, Braila, Buzau si Calarasi.

Institutul de Sanatate Animala avertizeaza ca cele mai periculoase sunt acum fermele de pasari, numeroase in zonele unde deja a fost depistat virusul.