Este ora bilantului. In afara de guvern si de presedinte, care se joaca de-a soarecele si pisica asteptand fiecare sa aiba ultimul cuvant, opozitia si jurnalistii se intrec in verdicte si analize. Se incheie, intr-adevar, un an bogat, tumultuos, care a zgaltait sistemul si cutumele.

Data de 16 decembrie ar trebui sa ne indemne insa, macar pentru o zi, la un altfel de bilant - al celor 16 ani care s-au scurs de la inceputul revoltei de la Timisoara. O analiza complexa nu se face intr-un articol de ziar, dar cateva idei putem totusi schita. Dificultatile incep insa chiar de la esenta Revolutiei din decembrie. A fost ea o revolutie anticomunista, sau doar anti-ceausista?

Au fost, desigur, cateva mii de idealisti care voiau rasturnarea regimului comunist si securist. Ei au fost insa rapid inlaturati inca din primele luni ale lui 1990. Un exemplu graitor este plecarea rapida a Anei Blandiana si a Doinei Cornea din CFSN. Jocurile le faceau atunci, dupa toate regulile cominterniste, anti-ceausistii Ion Iliescu si Silviu Brucan si multa vreme au continuat sa le faca.

Parghiile puterii politice au intrat repede pe mana esalonului doi al PCR, pe care populatia abrutizata, dezinformata si conservatoare l-a votat cu entuziasm ani la rand. Nici nu a putut fi vorba de un proces al comunismului, macar la nivel de dezbatere nationala. Subiectul plictisea, cum plictiseste si acum. Cu atat mai putin s-a putut adopta o lege a lustratiei.

Ne amintim cu cata vehementa a respins Ion Iliescu Punctul 8 de la Timisoara acuzandu-i pe semnatarii declaratiei ca sunt „revansarzi". Reluarea subiectului dupa 16 ani este patetica si aproape ridicola.

Dupa ce au fost lasati sa se imbogateasca si/sau sa se afirme politic, cum sa-i mai indepartezi acum pe fostii activisti si securisti din pozitiile lor? Ce sa faci, sa le confisti firmele si conturile in banca? Activistii si securistii au iesit victoriosi din revolutie.

Este drept ca, in 2005, noua putere ar fi putut initia un demers simbolic, de demascare a unui regim criminal. I-ar fi fost mai usor sa-si promoveze reformele daca ar fi demonstrat ca ramanerea in urma a tarii se datoreaza continuitatii vechiului sistem. Din pacate, presedintele Basescu a refuzat aceasta initiativa lasand-o pe seama societatii civile. Nici partidele Aliantei D.A.

nu par interesate - probabil nici alegatorii nu ar fi. Preocuparile lor sunt altele, mult mai terestre, legate de scumpiri si locuri de munca. Asa a fost intotdeauna si este firesc - misiunea de trezire a constiintei natiunii revine elitei, intelectualilor, liderilor si formatorilor de opinie si, nu in ultimul rand, clasei politice.

Elitele societatii si politicii prefera insa si ele sa priveasca spre viitor, spre Europa. Trecutul nu intereseaza. Este nerentabil si contraproductiv.

Nici despre revolutionari nu se mai vorbeste si poate ca ar merita, macar in aceste zile. Aflam de pilda ca, din 26.000 cati erau cu certificat (de unde s-or fi strans?), 5.000 nu si-au depus actele pentru preschimbarea certificatelor. Din cei 21.000 ramasi, doar trei mii au putut primi noile certificate.

Au existat intotdeauna dubii asupra legitimitatii calitatii de revolutionar revendicate in multe cazuri de profitori si smecheri. Organizati in diferite asociatii si blocuri si pastoriti de Dan Iosif, revolutionarii au fost manevrati politic.

Puterea instalata in 1990 a avut grija sa creeze o noua clasa de imbogatiti, fideli celor care acordau privilegiile: spatii comerciale, case nationalizate, terenuri, scutiri de impozite. Dan Iosif, Constantin Bebe Ivanovici, Nicolae Dide si altii au devenit prosperi si controversati oameni de afaceri.

Se auzea la un moment dat ca Parchetul ar cerceta afacerile cu terenuri patronate de Bebe Ivanovici in Ilfov, dar nimeni nu a mai auzit nimic de rezultatele anchetei. Cum nu a mai auzit nici de procesul teroristilor din decembrie.

Pana la urma, cei 16 ani care s-au scurs de la izbucnirea revolutiei la Timisoara au fost o perioada de consolidare a puterii celor care au preluat conducerea in 1989 si au folosit-o pentru prosperitatea lor: s-au imbogatit in dispretul legii, pe seama statului si a restului contribuabililor, au sufocat mass-media cat au putut si au transformat Romania intr-un model de coruptie recunoscut pe

plan international. Marea minune este ca nu au reusit pe deplin si ca, in tot acest timp, a mai existat si o opozitie.