Cinci state construiesc conducta Constanta-Trieste

de     Averea
Miercuri, 21 decembrie 2005, 0:00


Cinci state sunt asteptate sa semneze in luna ianuarie un acord privind construirea unei conducete petroliere intre portul romanesc Constanta si cel italian Triest, informeaza „Financial Times".

Potrivit sursei citate, aceasta este ultima actiune din intensa batalie competitionala si politica referitoare la cine controleaza si cine trage beneficiile de pe urma crescandei productii pentroliere din zona Marii Caspice.

Ministri din Romania, Serbia, Croatia, Slovenia si Italia urmeaza sa se intalneasca la Roma pentru a stabili formarea unei companii care se va ocupa de constrirea conductei, lunga de 1.500 de kilometri.

Proiectul, scrie Financial Times, care include lucrari de reabilitare a portului romanesc Constanta, de la Marea Neagra, ar costa cel putin 2,4 miliarde dolari, potrivit unui studiu de fezabilitate.

Cei implicati in realizarea proiectului afirma ca doua importante companii petroliere, un grup international energetic si o companie energetica de stat si-au exprimat interesul pentru aceasta conducta.

Henry Owen, unul dintre consilierii financiari ai proiectului, a declarat pentru „Financial Times" ca aceasta conducta va deservi rafinarii din sud-estul Europei, Italia, Austria, si landul Bavaria (sudul Germaniei) si va trasnsporta petrol spre vasele petroliere prin intermediul deja-existentei conducte Trieste-Genova.

Financial Times subliniaza ca aceasta conducta va contribui la reducerea dependentei Europei de petrolul provenit din Orientul Mijlociu si se va afla in afara controlului rusesc si va contribui la o oarecare decongestionare a traficului prin stramtorile Bosfor si Dardanele.

Analistii economici avertizeaza ca proiectata conducta ar putea fi confruntata cu mai multi competitori si, de asemenea, atrag atentia ca acordul ar putea fi abandonat de unul dintre cele cinci state. Urmatorul obstacol, dupa ceremonia de semnare a acordului, va fi ajungerea la un acord asupra tarifelor practicate.

Ian Woollen, analist principal la firma britanica de consultanta Wood Mackenzie, a declarat pentru Financial Times: „Este un pas inainte, dar mai este mult drum de parcurs. Exista foarte multe optiuni de concurenta care ar avea mai mult sens logic si comercial".

Doua conducte care au punct de plecare portul bulgaresc Burgas concureaza cu asa-numita Conducta Pan-Europeana Constanta-Trieste. Una va transporta petrol catre Alexandroupolis in Grecia, cealalta la Vlore, pe coasta albaneza a Adriaticii.

Citeste articolul intreg in Averea


















39 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version