Fostul tehnician al lui Dinamo, Ioan Andone, a declarat ca a fost contactat de catre oficialii de la Omonia Nicosia si va pleca zilele acestea in Cipru pentru a discuta detaliile.

"M-au contactat mai demult, dar eram sub contract cu Dinamo, insa dupa ce au aflat ca sint liber mi-au dat zeci de telefoane", a afirmat Andone. Cipriotii i-au oferit fostului tehnician dinamovist 100.000 $ pina in vara, dupa care acesta ar urma sa cistige 220.000 $ pe sezon.

"Telefonic mi-am dat acordul, ne-am inteles, acum urmeaza sa merg acolo sa discutam detaliile si sa semnam. Contractul va fi pe cinci luni, cu drept de prelungire pe inca un an", a declarat fostul antrenor dinamovist.

Andone a afirmat ca stie destul de multe lucruri despre echipa cipriota, pe care a eliminat-o cu Dinamo din turul doi preliminar al Cupei UEFA, dupa 3-1 la Bucuresti si 1-2 la Nicosia. "Omonia e cea mai titrata echipa din Cipru, care isi propune in fiecare an cistigarea titlului. Am si cunoscut citiva jucatori prin prisma meciurilor pe care le-am disputat cu ei in toamna.

Nu au vindut nimic in ultima perioada, ba chiar au mai adus un virf de atac brazilian. Am mai strins citeva informatii despre ei si zilele astea", a marturisit Andone.

Referitor la oferta de a prelua Otelul Galati, Andone a afirmat: "Aceea este si acum valabila. Am tot discutat cu domnul Stan in ultimele zile, dar ma tenteaza mai mult sa merg in strainatate".

Intrebat daca dupa participarea cu Dinamo in grupele Cupei UEFA, preluarea unei echipe din Cipru nu este un pas inapoi in cariera sa, Ioan Andone a raspuns: "Nu, e doar o noua munca. Ca jucator am evoluat in strainatate si am vazut cum e. Acum incerc si ca antrenor si vom vedea cum va fi. Eu mai aveam doua oferte din strainatate, dar cei de la Omonia au fost foarte insistenti.

M-au dorit cel mai mult. Nu pot sa spun numele celor care m-au ofertat. E un club din Belgia si unul din Rusia. Ofertele din Arabia sint valabile de mai mult timp. Dar nu ma tenteaza. Acelea ma atrag doar din punct de vedere financiar".

Referitor la Craciun, Andone a declarat: "A fost cea mai trista sarbatoare din viata mea. Era normal sa nu-mi cada bine ceea ce s-a intimplat, dar asta este. Mergem mai departe. De vineri nu am mai discutat din conducerea lui Dinamo decit cu Nicolae Badea si cu Cristi Borcea. Ei au fost singurii care m-au sunat sa-mi ureze Craciun Fericit", a marturisit Andone.

"Jucatorii m-au sunat toti. Nu a fost unul care sa nu imi telefoneze. Mi-au urat Sarbatori Fericite, iar eu le-am spus sa faca totul pentru a cistiga campionatul si ca voi ramine in continuare aproape de ei", a adaugat cel care a fost desemnat antrenorul anului 2005.