Tineri politicieni, protejatii batranilor politicieni

de     Evenimentul Zilei
Marţi, 27 decembrie 2005, 0:00


Cei mai multi tineri parlamentari isi datoreaza ascensiunea in principal fidelitatii fata de un lider important al partidului, caruia ii impartaseste ideile politice si uneori chiar maniera de a actiona.

Cuplul cel mai celebru din acest punct de vedere este Adrian Nastase-Victor Ponta, ascensiunea liderului TSD fiind sustinuta exclusiv de fostul premier Adrian Nastase care l-a alintat public cu apelativul „micul Titulescu".

Aceasta categorie de politicieni nu a reusit sa faca insa diferenta in parlament sau in spatiul public fie pentru ca au reprodus comportamentele politice ale „mentorilor", fie pentru ca nu sunt „nascuti politicieni". Forta de atractie a partidelor pentru tineri este mare, dar o data intrati in malaxorul birocratiei de partid multi se pierd pe drum.
In peisajul politic autohton, UDMR face nota distincta intrucat fiecare candidat pentru un mandat parlamentar este obligat sa treaca de prealegerile organizate in maghiarime. Cu toate acestea, sistemul protejatilor a contaminat in ultimii ani si Uniunea.

Cei mai proeminenti lideri ai Uniunii, Marko Bela, Borbely Laszlo si Verestoy Attila, si-au impus pe liste si in functii tineri crescuti la scoala politica proprie.

La PSD, apropiati si rude

PSD se poate fali ca a promovat cele mai multe tinere sperante. Ca profesor la Facultatea de Drept din Bucuresti, presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, i-a cooptat in echipa pesedista pe Titus Corlatean si pe Victor Ponta.

Fostii studenti ai lui Nastase au ajuns, ulterior, in ordine, Corlatean, purtator de cuvant al PSD, apoi vicepresedinte, iar Ponta a ajuns sa fie eternul presedinte al organizatiei de tineret. Corlatean si Ponta fac insa parte din categoria fericita a celor care, desi ajunsi in functii inalte datorita tutorilor sus-pusi, au reusit sa se afirme.
Cazurile nefericite sunt: Dacianei Sarbu, fiica fostului ministru al agriculturii Ilie Sarbu, Alexandru Mazare, frate al primarului din Constanta, Radu Mazare, sau Manuela Mitrea, sotia secretarului general al PSD cu acelasi nume.

Daciana Sarbu este cunoscuta electoratului care a ales-o si partidului care a pus-o pe liste la insistentele taticului mai mult din revistele de moda sau de la petrecerile mondene pentru ca, altfel, atat in parlament, cat si in partid, Daciana este o figura stearsa.

Alexandru Mazare este mai cunoscut pe plan local, la Constanta, datorita afacerilor pe care le invarte cu mai cunoscutul sau frate, Radu Mazare. In rest, mezinul familiei Mazare a intrat in parlament, dupa care nu s-a mai auzit nimic el.

La randul sau, sotia secretarului general al PSD, Miron Mitrea, este la al doilea mandat de parlamentar, dar analele Camerei Deputatilor sunt dovada vie a faptului ca in opt ani ea nu a revolutionat in niciun fel activitatea legislativa.

Pupilele Aliantei, calite pe langa lideri

Alianta PNL-PD are si ea pupilele sale faimoase. In cazul liberalilor si democratilor a functionat mai mult principiul fidelitatii fata de un un politician decat al rudeniei. Bogdan Olteanu a fost si este cunoscut drept omul premierului si liderului PNL Calin Popescu-Tariceanu.

A fost consilier al acestuia pe vremea cand Tariceanu era ministru al industriei, dupa care, in anul urmator, a ajuns presedinte al tineretului liberal.

Cititi articolul integral in Evenimentul zilei


















59 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri