In urma cu sase luni s-au logodit si se pregateau de casatorie. In urma cu o luna s-au despartit si fiecare a spus ca este o decizie definitiva. Ion Ion Tiriac si Ileana Lazariuc au ajuns din nou in pragul casatoriei, zilele trecute, dupa ce fiul celui mai bogat om din Romania a cerut-o iar de nevasta chiar in prima zi de Craciun. Raspunsul Ilenei se lasa inca asteptat.

Craciunul i-a gasit pe Ion Ion Tiriac si pe Ileana Lazariuc despartiti, fiecare spunand ca nu are pe nimeni altcineva in prezent. In timp ce Ileana a petrecut sarbatoarea de Craciun cu mama ei si cu cateva prietene in Bucuresti, Ion Ion a plecat in Austria cu tatal sau si cu cativa amici.

In prima zi de Craciun, Ion Ion si-a sunat fosta iubita sa-i spuna traditionalul "La multi ani" si a incheiat convorbirea cu o cerere in casatorie, precum si cu cateva detalii privitoare la nunta ce ar trebui sa aiba loc anul viitor, in vara. El a facut deja planul pentru cununia religioasa la Monte Carlo, iar luna de miere pe Coasta de Azur.

Prima logodna a celor doi indragostiti a avut loc in urma cu sase luni, ei pregatindu-se pentru o casatorie si o nunta cu fast in afara tarii. Ion Ion i-a daruit atunci Ilenei un inel de logodna scump pe care aceasta inca il mai poarta.

Planurile au esuat dupa ce neintelegerile dintre ei au devenit frecvente, iar in urma cu mai bine de o luna amandoi au ajuns la concluzia ca nu se inteleg si ca este mai bine sa se desparta definitiv. Ileana si-a facut bagajele, s-a mutat din apartamentul lui Ion Ion, iar de atunci si-a canalizat toate eforturile asupra carierei.

Articol integral in Libertatea