Combaterea efectelor si a intruchiparilor comunismului a fost dupa 1989, pentru multa vreme, o tema pe care s-au construit multe cariere. Climaxul l-a atins in 1996, iar decaderea incepind cu anul 2000. Anticomunismul nu a disparut insa cu totul, dar ponderea sa e azi redusa drastic. Totusi…

Acoperirea bibliografica a problematicii comunismului este – si in aceasta privinta, majoritatea punctelor de vedere sint convergente – macar satisfacatoare. Sint citeva sute de carti utile, bune sau foarte bune, care fac deja o biblioteca sanitara vizavi de aceasta tema.

Lectura, bine intentionata, a macar citorva dintre ele este, doar ea, suficienta pentru a intelege monstruozitatea comunismului. Daca in zona livresca a deconstructiei comunismului avem cite ceva la activ, in privinta acoperirii eficient-institutionala situatia e cu totul alta.

De fapt, aceasta este si cea mai potrivita explicatie pentru a intelege de ce comunismul si comunistii nu si-au primit pedeapsa meritata in Romania. Intr-o fraza: efectele comunismului romanesc sint, cu voce slaba insa, combatute intelectual, dar protejate – prin tacere si vinovata pasivitate – de catre institutiile create tocmai pentru a-l sanctiona.

2005 nu e, din acest punct de vedere, unul atipic. Anul acesta nu consemneaza nici o victorie majora impotriva atitudinii cvasi-contemplative a institutiilor din Romania referitor la comunism. Sint insa citeva momente care merita atentie, fie si numai pentru a fi antologate ca piese la un bilant mai degraba amar cum e cel despre dosarul (anti)comunist romanesc.

Abil, dar mai ales cinic, presedintele Traian Basescu a refuzat sa condamne in mod public comunismul si sa ceara scuze, in numele statului roman, victimelor – deloc putine – funestului regim. A cerut, facind pe niznaiul, dovezi stiintifice cu privire la ororile comunismului, dar nu a mai avut rabdare sa ia cunostinta de ele, desi acestea exista din belsug.

Atitudinea sa, de permanent refuz de a asuma aceasta problematica, este, pina la un punct, previzibila si ea tradeaza faptul ca, in biografia sa, comunismul nu e o simpla scama. Oricite calitati ar avea omul politic Traian Basescu, felul in care se raporteaza acesta la comunism nu e una dintre ele.

In ordine cinic-pragmatica, comportamentul lui Basescu poate fi inteles; moralmente, e mult mai greu, daca nu chiar imposibil.

In acelasi registru amar: ideea lustratiei a fost, si anul acesta, golita de sens. De fapt, in Romania, proiectul legii lustratiei nu a fost niciodata urmarit la modul consecvent. Pentru unii a fost ce e tamiia pentru drac; pentru majoritatea leadership-ului politic de dupa 1989. Pentru altii, prilej numai bun de a-si face cota, cariera sau de a supravietui in atentia publica.

In 2005, numele cele mai sonore care s-au legat de legea lustratiei au fost, pe de o parte, Cozmin Gusa, iar pe de alta, Mona Musca si Adrian Cioroianu. Primul, pentru a-si pune in practica proiectul de supravietuire politica, ceilalti doi, mai degraba, fiindca inca mai da bine la CV. Chiar daca legea lustratiei se va discuta in Parlament in 2006, efectele ei vor fi, in cel mai bun caz, minore.

In al treilea rind, tema anticomunismului a fost, spre sfirsitul anului, prilej de rafuiala politica. Intii, a iesit la rampa frustratul ex-presedinte Constantinescu, pozind inca o data in vajnic luptator anti-comunist. Din fericire, nici copiii nu mai cred in retorica si gesticulatia lui Constantinescu.

Apoi, recent, Tariceanu a anuntat cu mare pompa infiintarea unui nou institut in fruntea caruia va sta Marius Oprea si care se va ocupa de restabilirea adevarului cu privire la comunism, Securitate s.a.m.d. Laudabila in sine, initiativa propune, in fond si in realitate, o polemica fatisa cu Traian Basescu.

Mesajul e, rezumat, acesta: presedintele Romaniei nu e interesat de trecutul infectat de comunism, dar noi, liberalii (impreuna cu citiva oportunisti cu state vechi), sintem. Ceea ce, pina la proba contrara, e doar o gluma buna.

Pragmatic vorbind, comunismul are, in Romania ultimilor 16 ani, o nemeritata batrinete tihnita. Din mai multe motive. Cei care sint aproape de adevar prefera sa il ignore, sa-l ascunda sau sa isi scrie carti, traficind dosare. Politica dusa vreme de mai bine de 10 ani de Iliescu si compania nu a reusit sa vestejeasca, ba dimpotriva, a tinut bine in viata ideea asistentialismului.

Justitia, care condamna saracii, desi sint si bogatii vinovati (a se vedea ultima decizie notorie, cea din cazul Tiriac jr. – cocaina), intareste ideea ca echitatea – valoare fundamentala pe hirtiile intemeietoare ale comunismului – lipseste in democratie.

Poate ca la anul va fi mai bine, desi tot mai multa lume care nu isi mai face iluzii spune ca e putin cam tirziu.