2005 a inceput, din prima lui secunda masurata, stropit cu sampanie din sticla prezidentiala rotita deasupra esantionului de cetateni adunati in Piata Universitatii. Semn de veselie si belsug pentru tot anul.

Desi tara s-a ales cu un presedinte care mitraliaza ha-ha-uri in cadenta de pluton de executie, prea multe motive de fericire n-au avut romanii in ultimele 12 luni. Cat despre belsug...

Singurii cu adevarat multumiti par sa fi fost beneficiarii cotei unice de impozitare: vestitul 16 la suta, propus pentru omologare internationala, de laudat ce a fost de cei ce l-au mosit, a bagat lunar milioane in plus in buzunarele celor deja mai instariti.

Abia spre sfarsitul anului lor li s-a mai adaugat o categorie de „imbogatiti" ai platformei electorale „Sa traiti bine!": pensionarii „recalculati" s-au bucurat ca niste copii de cresterea cu suta de lei noi.

Cam atat s-a concretizat, pentru votantul de rand, din hectarele de pagini cu programe de guvernare ale celor 4 partide care s-au adunat sa sugrume sistemul ticalosit al baronilor si printisorilor pesedisti. Destul de mult pentru un an blestemat parca – ar spune cronicarii Puterii pe stil nou.

Ce poti sa ceri mai mult unei guvernari care a fost izbita de sapte valuri de inundatii, napadita de H5N1, tinuta intre pumni de FMI si UE si care s-a trezit in brate, de pe urma PSD-ului pus pe fuga, cu o tara cu bugetul parjolit si contracte otravite? Poti, fiindca norocul si-l mai face

si omul. Dar oamenii noii Puteri au dat minime semne ca sunt in stare sa lupte cu ghinioanele, fiind insa mult mai vrednici in a-si scoate ochii unii altora.

Primul an al epocii oranj a fost unul paradoxal, daca-l privim doar din punct de vedere politic. Si Puterea si Opozitia au reusit performanta de a scadea in popularitate.

Ce-i drept, cele mai multe procente s-au scurs din contul de credibilitate al Aliantei, dar si PSD-ul cel fara de Iliescu pare incapabil sa-si mai gaseasca locul in sufletul simpatizantilor sai traditionali.

O singura rupere de ritm, pe ultima linie dreapta a lui 2005: PRM, aproape uitat un an intreg, reuseste o acumulare surprinzatoare de 5 la suta, contabilizand ingrijorarile unei parti a populatiei in legatura cu controversatul Statut al minoritatilor nationale.

Pana si invincibilului presedinte Traian Basescu ultimele saptamani nu i-au mai mers din plin. Desi a pierdut niste sute de mii de admiratori, pozitia sa de lider detasat al clasamentului de popularitate ii mentine inca increderea in propria lui stea norocoasa.

Noul locatar al palatului prezidential si-a reconfirmat renumele de politician al crizelor. Natura sa conflictuala a provocat calamitati politice la fel de mari ca o viitura. Acolo unde era acalmie, a stiut sa rupa digurile, sa amorseze incarcaturi de dinamita.

Alegerile anticipate, schimbarea presedintilor celor doua Camere, excluderea PUR din coalitie, comprimarea Parlamentului bicameral, catapultarea lui Stolojan in ceafa lui Tariceanu – toate crizele anului 2005 il au la origine pe presedintele-jucator.

Deschizand prea multe fronturi, cel mai adesea inutil, Traian Basescu a reusit insa sa-si dezvaluie vulnerabilitatile. Mitul politicianului care ce-si pune in cap aia face pare tot mai fals dupa esecurile pe linie inregistrate in absolut toate planurile politice ale lui 2005.

Nemaiavand scuza unei majoritati ostile – cu care „s-a scos" patru ani la Primaria Capitalei – seful statului incepe sa plateasca din pretul asumarii exagerate a etichetei de presedinte implicat in toate cele.

Disputa dintre cele doua Palate, transferata din 2004 in 2005 cu alti protagonisti, a fost mult mai savuroasa – dar si mai paguboasa – in meciul dintre Tariceanu si Basescu.

Daca Ion Iliescu s-a dovedit mai intelegator cu copilul sau de suflet, asa arogant cum a iesit el, actualul presedinte n-a facut economie de mijloace in a-l discredita pe fostul coleg de tandem.

Premierul a reusit totusi, mai cu o razgandeala, mai cu un compromis de nevoie, sa dejoace parte din planurile cotroceniste, desi bobarnacele incasate aproape luna de luna l-au azvarlit spre coada clasamentelor de credibilitate.

Cu toate astea, daca ar fi sa inventariem castigatorii acestui an, probabil ca pe locul intai ar trebui sa-i plasam chiar pe primul ministru si Alianta D.A. Marea victorie a lor este supravietuirea intr-un mediu politic toxic, in care incercarile de sfasiere au fost puse la cale si inauntru, si in afara.

Toate crizele care au macinat coalitia aflata la putere ar fi fost normal sa aduca bucurie si procente marelui invins al alegerilor din 2004. PSD a fost mult prea prins cu intrigile interne si s-a aratat incapabil sa speculeze slabiciunile guvernarii.

Cu Mircea Geoana ridicat de la rangul de „prostanac", la cel de „presedinte facut", principalul partid al Opozitiei a ratat sansa de a demonstra ca reforma nu e doar un cuvant de simpozion si ca se poate materializa cu adevarat.

Intre hahaieli si lacrimi varsate de seful statului, 2005 s-a scurs cu sughituri pentru mai toti politicienii romani. A fost, orice s-ar spune, Anul Presedintelui, dupa zodiacul romanesc. Ca sa nu devina insa un an de-a dreptul nefast, ar trebui urmat de Anul Premierului, oricine ar fi in Palatul Victoria.

Pentru ca Romania are nevoie acum de decizii eficiente si rapide, care nu pot fi luate doar in curtea Cotrocenilor unde mai canta cate-o pasarica.