Ultimatumul PD catre UDMR este o poveste sinistra despre manipulare, nationalism primitiv, demagogie si amatorism politic.

De unde a inceput nebunia? Comisia pentru Afaceri Interne si Drepturile Omului din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei i-a solicitat

dlui Gyorgy Frunda un raport despre conceptul de natiune. Frunda n-a fost, deci, solicitat in calitate de „reprezentant al statului roman", ci in cea de raportor APCE. Asa cum domnul Emanuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, nu reprezinta Portugalia la Comisia UE, nici dl Frunda nu reprezinta Romania la APCE.

Intr-o prima faza, dl Frunda a intocmit o propunere cu accente discutabile referitoare la statul-natiune, cu ecouri din viziunea extremistilor maghiari. Varianta initiala facea referiri la autonomia teritoriala si explica aparitia minoritatile maghiare ca rezultat nefericit al Tratatului de la Trianon, prin care s-au retrasat, dupa Primul Razboi Mondial, granitele Ungariei. Comisia i-a respins in unanimitate proiectul initial.

Frunda a revenit cu un nou raport, substantial imbunatatit. Asa s-a nascut hulita Recomandare 1735/ 2006. Recomandarea, fara valoare juridica, invita toate statele membre, la punctul 16.4, sa alinieze Constitutiile la standardele democratiilor europene contemporane.

Se recomanda ca fiecare stat sa „integreze toti cetatenii, respectindu-le mostenirea etnic-culturala, ca entitati civice si multiculturale si sa inceteze sa se mai defineasca si sa se organizeze ca state exclusiv etnice sau exclusiv civice".

O recomandare de bun-simt, Romania fiind singura tara din Europa care mai pastreaza intact in Constitutie, ca acum 150 de ani, prafuitul concept al „statului-natiune". Romania este definita, la articolul 1 din Constitutie, drept „stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil".

Dar, ceea ce i-a iritat pe cei de la PD n-au fost aceste nuante. Urmarind exclusiv culegerea de foloase electorale, Emil Boc a reactionat primitiv, exact cum ar fi facut-o Vadim Tudor. Frunda a fost rastignit in piata publica pentru ca „n-a reprezentat statul roman" la APCE. Proba de micime si incultura politica sau de demagogie nationalista, cum vrea dl Boc.

La prinz, PD, mustind de un tip de nationalism care l-a inverzit probabil de ciuda pe Vadim Tudor, ii cerea lui Frunda sa declare „loialitate" poporului roman sau sa iasa de la guvernare. PD si PNL cereau retragerea lui Frunda de la APCE, dar spre seara au renuntat, intrucit efectul artistic fusese obtinut.

Spre rusinea lor, cu un an inainte de integrarea in UE, absolut toate partidele au cedat tentatiei nationalismului, infierind UDMR fara o minima documentare obligatorie. Spre cinstea lui, singurul care i-a luat apararea lui Frunda a fost deputatul PSD Adrian Severin, afirmind, intr-un editorial, ca atacurile „sint nedrepte atit fata de raportor, cit si fata de continutul documentului".