Ziua de luni, 13 martie 2006, a fost inca una din zilele in care mi-am facut propriile reprosuri: ba ca am venit in Bucuresti, ba ca am ramas, ba ca am votat cum am votat edilii acestui conglomerat ruralo - urban.

Zapada transformata in zloata, sleaurile de pe trotuare, numai bune pentru dureroase jocuri de glezne si abisurile din dreptul rigolelor m-au determinat sa rememorez serviciile administratiei locale bucurestene.

Ca ieri a fost anul 1992, iar eu asteptam ordinea si disciplina pe care se angajasera sa o impuna alesii locali ai Conventiei Democrate. Iar asteptarile s-au repetat identic, mandat de mandat, indiferent care partid politic sau alianta politica a marcat la victorie in alegerile locale.

Banatean prin cultura si "bercenar" prin adoptie, eram si mai sunt, din pacate, oripilat de mahalagismul verbal si comportamental al concitadinilor.

Privilegiati cei care dispretuiesc pe cel de langa ei, privilegiati betivii incontinenti, privilegiati cainii maidanezi, privilegiati boschetarii de toate varstele, privilegiati marlanii si mitocanii, privilegiati grobienii de care te impiedici tu, cel caruia i se ofera privilegiul de a fi ofensat! La noi asa ceva nu

exista!, zic eu cui are rabdare sa ma asculte. Raspunsurile variaza de la "vii dintr-un oras mic unde lucrurile se rezolva mai usor", pana la "las’ ca merge si-asa!".

Acest las’ ca merge si-asa! nu face parte din bagajul meu cetatenesc si n-am sa inteleg niciodata apelul la o asemenea atitudine care, fie vorba intre noi, aduce a abandon, nepasare, complicitate, nesimtire.

Intr-o asemenea situatie, oare de ce doleantele cetatenilor privind probleme precum curatenia, asfaltarea strazilor, reinvierea parcurilor etc. mai fac subiectul sarjelor electorale si chestionarelor din periodicele sondaje de opinie? Daca tot nu le pasa, la ce bun?

Una dintre explicatii sta in dublul discurs, in dublele reprezentari ale realitatii cotidiene, simultan intalnite atat la cetateanul ce pare pasiv, cat si la politicianul ce pare activ.

Cetateanul, mereu nemultumit de prestatia serviciilor administratiei locale, este un actor activ in spatiul public, prin ceea ce s-ar numi "generator de deseuri" sau "generator de disconfort" si unul pasiv prin ceea ce s-ar numi "beneficiar de servicii neconditionate", indiferent fata de costurile umane si materiale implicate si pe care o administratie le-ar putea totusi gestiona eficient.

Politicianul, pe de alta parte, odata inscaunat, isi abandoneaza activismul pur declarativ si comercial din campaniile electorale si devine un actor pasiv, ascunzandu-se sub vraful de scuze legate de "greaua mostenire" lasata de fostul administrator ori militand pentru noi "comandamente" ce vor aduce soarele pe ulitele cu nume de strada ale Capitalei.

Cand pomenim de o "grea mostenire", ne referim totusi la o realitate incontestabila, dar care se refera la o mostenire culturala adanc inradacinata de statul pluriasistential, statul comunist.

Autoritatile statului poarta grija cetateanului, iar cetateanul isi poarta grijile la fereala de ochiul public. "Grija mea!" Descurajarea participarii civice din perioada totalitara s-a transformat in participare doar trei zile, dupa 22 decembrie 1989, cat tine orice minune romaneasca.

Cozile la produsele alimentare deficitare in vechiul regim erau mult mai atractive decat reconstruirea interioara individuala, ca si barfa de la poarta, in maieu si pantaloni de pijama sau cu basma si in capo

Ma intreb si eu asa, uneori, ca prostul.

Oare cine-i mai vinovat de atmosfera asta, plina de mizerie si indolenta? Cetateanul ori edilul? Sau minoritatea deranjata? Cine-i vinovat de baltile in care calc eu sau masinile, pentru ca jegoasa apa tot pe mine ajunge? Cine-i vinovat ca trotuarele nu sunt pentru pietoni ci pentru masini, verze, cartofi, patrunjel,

flori, fiare vechi, dejectii umane si canine s.a.m.d.? Pana unde se poate intinde murdaria si comertul stradal mai mult sau mai putin autorizat astfel incat accesul meu la spatiul public sa nu fie abuziv ingradit?

Atata vreme cat toti suntem, inainte de toate, cetateni, politicieni sau simpli trecatori prin spatiul public, suntem cu totii, in egala masura, vinovati.

Cetateanul devine posesor indrituit de civism nu doar atunci cand isi plateste darile la stat sau cand isi exercita drepturile politice, ci si atunci cand, simtindu-se responsabil pentru mersul "cetatii", actioneaza pentru indreptarea lucrurilor ca si cum de el ar depinde soarta lumii.

Pana cand un asemenea deziderat nu devine parte a vietii cotidiene, nu suntem nimic altceva decat niste jalnici subcetateni.