Se aduna nori negri peste breasla si bate un vint rece de ingheata cerneala in calimara. Trei oameni vor controla agenda publica: Vintu, Voiculescu si Sirbu. Avem toate motivele de disperare si inca unul in plus sa stringem rindurile.

De unde disperarea? Din lipsa de orizont. Din vulnerabilitate. Din neputinta si singuratate. Constiinta, cel mai valoros capital al unei natii, s-a intors integral in miinile Lor. Si-au recuperat un bun pretios, pazit exemplar o jumatate de secol cu sirma ghimpata, dar pierdut accidental in ‘89.

Vintu, Voiculescu sau Sirbu, marii latifundiari de constiinte din Romania, sint de fapt un singur personaj, fetele aceluiasi sistem. Experti in jocuri politico-financiare, tin pasul cu vremurile, concentrind jurnalistii in trei hipermarketuri media: Realitatea, Intact si MediaPRO. Printre zabrelele lor, vedem lumea si sintem liberi sa o judecam.

Toti trei frecventeaza asiduu locurile comune ale coruptiei: politica, fosti securisti, paradisuri fiscale, afaceri, toate impletite ingenios. Toti trei au de aparat vaste teritorii de interese ilegitime si un trecut maculat. Cum o vor face?

In momente esentiale si pe teme cruciale: alegeri, justitie, reforma. Controlind subtil subiectele discursului public, din reglaj fin, din ton si nuanta. Stim, i-am vazut si nu ne facem iluzii: sint jucatori inraiti, versati, nu spectatori inocenti.

Vintu, Sirbu si Voiculescu pot garanta libertatea de exprimare, cita vreme ea le garanteaza propria libertate de miscare in afaceri si politica. Ei nu vad presa ca pe o afacere in sine, ci ca pe un vehicul, ca pe un instrument si ca pe o arma. Intram in Europa aproape berlusconizati.

Ca sa joace, au nevoie de credibilitate maxima. Pentru asta, vor intretine iluzia unei prese perfect libere sa mestece detalii, fapte diverse si sa poarte razboaie lipsite de miza. Se vor autoflagela public daca e cazul, rugindu-te eventual sa le scormonesti in afaceri si sa le spui zilnic, tu, angajatul lor, cit de imorali si lipsiti de scrupule sint.

Iata, inclusiv acest text ii ajuta sa cistige credibilitate. Din moment ce apare, inseamna ca n-au intervenit in nici un fel in politica editoriala. Insa este un text minor, intrucit nu poate face masa critica. Ramine un scrisnet ridicol, un piuit necesar si o proba utila de „libertate“.

Acest evident proces de intentie se bazeaza pe o realitate trista: celor trei nu are cine sa le taxeze excesele teribilei puteri dobindite. Ar fi o sansa sa se neutralizeze ei reciproc. Dar, daca cumva se coalizeaza? Daca vor functiona in cartel? Pur si simplu vor dirija politica, vor controla afaceri, vor urca si cobori destine in mod arbitrar, pe scurt, vor putea conduce o tara.

In acest moment nu mai exista publicatie importanta, cu exceptia „Evenimentului zilei“, inregimentat in trustul Ringier, care sa nu aiba in spate o televiziune.

CTP s-a dus la Sirbu, iar alte voci puternice care puteau echilibra potentiale derapaje lucreaza pentru unul dintre cei trei. Pericol maxim: un patronat puternic, cu tendinte monopoliste si intarite financiar, nu este contrat de o organizatie sindicala pe masura. Fiind o organizatie patronala, Clubul Roman de Presa apara sporadic si in mod discutabil interesele zilierilor cu pixul.

Cita vreme constiintele puternice, jurnalistii de forta, vor evolua mai departe individual si egoist, breasla va fi la mina latifundiarilor de presa. Or, ei au nevoie de noi aproape in egala masura in care noi avem nevoie de ei. Doar sindicalizarea la virful gazetariei va putea echilibra concentrarea puterii patronale.

ONG-urile cu gazetari specializati in seminarii sint prea slabe in fata unor potentiali adversari atit de puternici.

Binefacerile muncii de gazetar intr-un trust cu resurse puternice si stabil financiar reprezinta un subiect secundar, interesant in primul rind pentru patronat. II las pe ei sa scrie despre fericirea de a scrie si studia in Uniunea Trusturilor Concentrate.

Am vazut ieri ample discutii, purtate intr-o atmosfera de voiosie inexplicabila, despre fenomentul concentrarii si binefacerile sale economice. Ca gazetar, am alte interese: sa-mi pastrez, in primul rind, o totala libertate si independenta editoriala.

Daca sindicalizarea nu va deveni rapid obsesia oricarui jurnalist onest din aceasta tara, slujitori devotati ai interesului public, vom ajunge catelusi de paza ai democratiei tinuti in lesa de inamicii ei. De fugit, nu mai avem unde fugi.