Duminica seara. 300 de suporteri au venit la cantonamentul echipei azzure pentru a-si felicita idolii pentru calificarea in semifinale. Initial, antrenamentul era declarat "inchis" si asa a ramas pentru o jumatate de ora.

Dar in fata entuziasmului "galagios" al suporterilor, oficialii federatiei italiene au indraznit sa il intrebe pe selectionerul Lippi daca nu ar fi mai nimerita o schimbare de atitudine. Lippi a acceptat, spre bucuria fanilor care au putut sa isi urmareasca favoritii timp de peste o ora.

Echipa italiana este recunoscuta pentru "secretul" in care isi desfasoara sedintele de pregatire. Dar si suporterii ei sunt printre cei mai "fierbinti" - inaintea Cupei Mondiale, la un amical sustinut de Italia cu echipa de tineret a clubului Duisburg au asistat 25000 de oameni.