In primele cinci luni ale anului 2006

Deficitul comercial a depasit 4,5 miliarde de euro

de V.T.     HotNews.ro
Marţi, 4 iulie 2006, 0:00


Deficitul comercial al Romaniei a crescut cu 1.2 miliarde de euro la nivelul lunii mai, totalul pe primele luni ale anului ajungand astfel la 4.63 miliarde de euro.

In ciuda majorarii exporturilor cu aproape 20% comparativ cu perioada similara a anului trecut, importurile au avut un ritm de crestere mai sustinut, avansand cu peste 25%, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica.

In luna mai 2006, valoarea exporturilor FOB, (FOB reprezinta pretul la frontiera tarii exportatoare, care include valoarea marfii, toate cheltuielile de transport pina la punctul de imbarcare, precum si toate taxele pe care marfa trebuie sa le suporte pentru a fi incarcata la bord) a fost de 2300,9 milioane euro, cu 29,7% mai mare fata de luna corespunzatoare din anul precedent.

Principalul exportator in Romania, pe primele cinci luni ale anului, ramane Italia cu un total de 15 % din valoare, urmata de Germania (14,3%), Federatia Rusa (10,0%), Franta (6,7%), Turcia (4,7%), China (4,0%), Austria (3,9%), Kazahstan (3,4%), Ungaria (3,1%), S.U.A. (2,6%), Marea Britanie (2,5%) si Polonia (2,5%).

Tarile membre UE raman in continuare principalii parteneri ai Romaniei, exporturile catre aceste tari insumand 67% din total.

Si la acest capitol Italia ramane lider cu 18.3% din total urmata de Germania (14,6%), Turcia (7,5%), Franta (7,4%), Ungaria (4,9%), Marea Britanie (4,6%), Austria (3,1%), S.U.A. (3,1%), Bulgaria (2,9%), Spania (2,5%), Olanda (2,2%) si Grecia (2,1%).















32 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version