Romania la Raport

Adriana Saftoiu: Presedintele a incercat tot timpul sa respecte institutia primului-ministru

de     Radio MIX
Marţi, 4 iulie 2006, 0:00





Documente:
Adriana Saftoiu despre relatia dintre Presedinte si Premier
(04.07.2006) MP3

In emisiunea “Romania la raport”, de la Mix FM, realizata de Andreea Pora, consilierul prezidential, Adriana Saftoiu, a afirmat ca “Presedintele va respecta aceasta relatie institutionala. E un presedinte reactiv. Stim ca formularile lui sunt foarte directe si, uneori, nu te face sa te simti bine.

Dar, pe de alta parte el a incercat sa fie foarte constant cu programul de guvernare.”

Adriana Saftoiu a declarat ca poate da numeroase exemple prin care Presedintele a cautat sa respecte institutia primului-ministru, precum si contra exemple de nerespectare a inistitutiei prezidentiale de catre cea a premierului.

“La Forumul Marii Negre, Presedintele a aflat cu 24 de ore inainte ca primul-ministru nu este invitat. El, personal, l-a sunat pe premier si i-a spus sa fie prezent “pentru ca este foarte important ca toti invitatii nostri sa vada ca pe Marea Neagra avem o viziune comuna si actionam comun”. A fost efectiv o neglijenta de protocol.

Dar trebuie sa recunoastem ca Presedintele putea sa profite de aceasta, asa cum la reuniunea CEFTA, tot o neglijenta de protocol, l-a exclus pe Presedinte si nimeni nu l-a informat ca aceasta reuniune are loc si ca ar putea avea un discurs”, a spus consilierul prezidential.

Intrebata de Andreea Pora de existenta a doua variante, una mai “blanda” si alta mai “rea”, pentru discursul Presedintelui Basescu in fata Camerelor reunite, Adriana Saftoiu a precizat ca “a existat o varianta mult mai exhaustiva, mult mai tehnica, mult mai detaliata a discursului, care s-a scurtat de la 30 de pagini cat avea initial la 17 pagini”.

Totodata, consilierul prezidential infirmat zvonurile conform carora ar fi urmat sa plece de la Cotroceni si a adaugat ca pentru ca acest lucru sa se intample “trebuie sa existe motive foarte serioase, temeinice”.


















32 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi