Compania rusa Gazprom va construi doua conducte de gaze naturale care vor pleca din Siberia catre doua regiuni chineze, respectiv Xinjiang Uygur si provincia Heilongjiang, informeaza cotidianul China Daily.

Capacitatea celor doua conducte va fi de 68 de miliarde de metri cubi de gaz natural pe an, una urmand a fi finalizata in anul 2010 iar cealalta in anul 2015.

Gazprom a anuntat vineri ca anul trecut a inregistrat un profit net de 315,9 miliarde ruble (11,56 miliarde dolari), dar potrivit Bloomberg, rezultatul este sub asteptarile analistilor din piata.

Conducerea Gazprom a prezentat vineri, 7 iulie 2006, rezultatele financiare pentru anul 2005, raportand o crestere cu 49% a profitului net pana la 315,9 miliarde ruble (11,8 miliarde dolari) comparativ cu rezultatul obtinut in 2004, cand profitul net a fost de 211,7 miliarde ruble.

Valoarea profitului insa este sub media prognozata de analistii Bloomberg, care estimasera o valoare medie a profitului pentru 2005 de 349 miliarde ruble.

Gazprom a cumparat anul trecut compania Sibneft de la miliardarul rus Roman Abramovici pentru 13,1 miliarde dolari, iar conducerea companiei sustine ca valoarea cheltuielilor Gazprom a crescut cu 30% fata de anul anterior, recenta achizitie fiind una dintre cauze.

Vanzarile gigantului rus au crescut insa in 2005 cu 43% pana la aproximativ 1,4 trilioane ruble, peste asteptarile analistilor Bloomberg care estimasera vanzari de 1,28 trilioane ruble. Cotatia titlurilor companiei a scazut cu circa 2,4 procente la Bursa din Moscova, ajungand la valoarea de 10,35 dolari pe actiune, relateaza Bloomberg.

Presedintele Gazprom, Alexei Miller a declarat vineri, 30 iunie 2006, in cadrul unei intalniri a actionarilor, ca Gazprom va construi doua conducte care vor pleca din vestul si respectiv estul Siberiei catre doua regiuni din China.

Capacitatea acestora va fi de 68 de miliarde de metri cubi de gaz natural pe an, una urmand a fi finalizata in anul 2010 iar cealalta in anul 2015.

Miller a spus insa ca cea mai importanta piata pentru Gazprom ramane Europa. Anul trecut, potrivit declaratiilor presedintelui companiei, gigantul rus a vandut pe piata europeana nu mai putin de 156,1 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cu 2,9 miliarde de metri cubi de gaze naturale mai mult decat in anul 2004.

Gazprom este cel mai mare producator de gaze naturale la nivel mondial, asigurand in prezent 25% din necesarul de gaze naturale din Europa. Ca marime, Gazprom este a treia companie din lume cu o capitalizare de piata de 300 miliarde de dolari.