Temerea unor posibile blaturi intre Rapid si FC National in editia 2006/2007 a Ligii 1, bazata pe o clauza semnata intre cele doua cluburi la transferurile jucatorilor Griffiths si Sapunaru este demontata de LPF.

"Singurul contract inregistrat la Liga este cel al lui Griffiths. Este corect si semnat de toti actionarii de la FC National. Insa, in acest act nu exista nici o clauza. Mai mult, pentru Sapunaru nu avem inca vreun contract inregistrat, daramite clauze... A fost unul, e adevarat, dar s-a anulat.

N-am primit un altul, iar acum Sapunaru nu este inregistrat la Liga ca jucator al Rapidului" a declarat, ieri, Vali Alexandru , secretarul general al LPF.

Mai mult decat atat, afirmatiile celor de la Liga sunt confirmate si de oficialii Rapidului. Cel care a semnat actele din partea Nationalului a fost Constantin Iacov, caruia clubul bancar ii ridicase dreptul la semnatura. Colac peste pupaza, documentele fusesera intocmite cu mult inainte de stabilirea tintarului de desfasurare a meciurilor din Liga I.

Pe de alta parte, potrivit cotidianului 'Averea', cei doi jucatori au o clauza conform careia, in cazul in care giulestenii cistiga campionatul, FC National, echipa cu care vor juca in ultima etapa, primesc un bonus de 350.000 de euro.

In cazul lui Sapunaru, secretarul general al Rapidului, Constantin Zotta, sustine ca acea clauza nu este valabila din moment ce actul n-a fost inregistrat la liga.