Aceasta saptamana ne-a aratat ca investitorii s-au hotarat sa intre in piata de capital mai cu seriozitate, am intalnit volume de tranzactionare destul de bune, iar cresterile emitentilor nu au intarzit nici ele.

In concluzie aceasta saptamana a urmarit un trend puternic ascendent, cu o singura zi de scadere, si pentru cei ce nu au fost ferm convinsi ca intradevar piata de capital a inceput sa-si revina, evolutia din aceasta saptamana cred ca i-a convins.

Daca scoatem din calcul tranzactiile de pe Transelectrica de saptamana trecuta, putem spune ca totalul tranzactiilor din aceasta saptamana a fost cu doar 0,43% mai mic decat cel din perioada precedenta. Totalul inregistrat la BVB s-a ridicat 148,4 milioane RON, cu o medie zilnica de 29,68 milioane lei, tranzactiile predominante facandu-se cu titluri SIF.

Trendul ascendent al bursei din aceasta saptamana este cat de poate de evident, 35 de societati au inregistrat cresteri, 17 societati au fost in stagnare si doar 12 societati au fost in scadere.

Indicele BET(care cuprinde cele mai reprezentative 10 societati de la BVB) s-a apreciat cu 496,3 puncte(RON), pana la valoarea de 7552,5 RON, cu 7,03%, indicele BET-C (cuprinde toate actiunile de la BVB) a crescut si el pana la valoarea de 4467,7 RON cu 6,13 procente.

Indicele BET-FI a excelat in aceasta saptamana recuperand un procent de 13,51%, ceea ce inseamna o crestere de 4990,5 lei, atingand valoarea de 41.932,1 lei, iar indicele ROTX (reflecta evolutia celor mai puternice 7 companii listate la bursa de la Viena) a urmarit de asemenea un trend crescator crescand 7,39%, ultima valoare fiind 16.622,9 RON.