Cosmote intra in topul celor mai performante companii IT&C din lume

de A.V.     HotNews.ro
Luni, 10 iulie 2006, 0:00


Grupul elen Cosmote se plaseaza pe locul 80 in topul celor mai performante companii din industria mondiala IT&C, potrivit listei Industria Tehnologiei 100, realizata de revista BusinessWeek. Cosmote ocupa locul sase in lume in privinta ratei de recuperare a capitalului dupa dupa Amazon.com, Dell, BT Group, Accenture si Nextel Partners si locul 65 in ceea ce priveste profiturile actionarilor.

Clasamentul a fost realizat luand in calcul criterii-cheie, printre care rata de recuperare a capitalului, profitul actionarilor, cresterea veniturilor si venitul total.

“Cea mai mare companie de telefonie mobila din Grecia se regaseste pentru prima data anul acesta in top IT 100, pe masura ce isi continua dezvoltarea in Europa de Est.

Dupa ce anul trecut a achizitionat operatori de telefonie mobila in Romania, Bulgaria si Macedonia, Directorul Executiv Evangelos Martigopoulos a semnat recent un acord in valoare de 1,6 miliarde USD in vederea preluarii companiei GERMANOS, un retailer elen de telefonie mobila ce are o retea extinsa de magazine in Estul Europei, care ar putea aduce un si mai mare beneficiu imaginii COSMOTE”, spun realizatorii clasamentului.

Grupul Cosmote are mai mult de 8,8 milioane de clienti in regiunea Europei de Sud-Est, fiind operatorul cu cea mai dezvoltata prezenta in regiune in tarile in care ofera servicii (Grecia, Romania, Bulgaria, Albania si Fosta Republica Iugoslava Macedonia).

Cosmote Romania s-a lansat la sfarsitul anului 2005, in prezent reteaua de distributie a companiei detinand 500 de magazine si peste 9.000 de puncte de vanzare independente. Dupa primele patru luni pe piata romaneasca, Cosmote a atins un numar de peste 275.000 de clienti. Compania are in momentul de fata 90% acoperire a populatiei si aproximativ 75% acoperire geografica in Romania.

In primul trimestru al acestui an, Cosmote Romania a inregistrat pierderi nete de 19,1 milioane euro. In aceeasi perioada, Grupul Cosmote a inregistrat un profit de 75,2 milioane euro, in crestere cu 0,8% fata de perioada similara a anului trecut.



















56 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi