Presedintele Republicii Cehia, Vaclav Klaus, a inceput luni, 10 iulie, o vizita oficiala de doua zile in Romania, la invitatia omologului sau, Traian Basescu.

Convorbirile oficiale dintre cei doi sefi de stat au abordat aspecte privind relatiile bilaterale, aderarea Romaniei la UE, precum si elemente privind problematica politicii din regiune, informeaza un comunicat al administratiei prezidentiale.

Presedintele Basescu a apreciat vizita omologului ceh ca un semn de prietenie pe care Republica Ceha o are pentru Romania si i-a multumit presedintelui Vaclav Klaus pentru faptul ca Republica Ceha a fost printre primele state care au ratificat Tratatul de Aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana.

Presedintele Vaclav Klaus a apreciat ca Cehia si Romania au ocazia de a dezvolta relatiile bilaterale nu doar pe plan politic, ci si pe plan economic, cultural sau in domeniul turismului. In ceea ce priveste agenda convorbirilor oficiale, Presedintele ceh a constatat ca exista multe situatii unde cele doua state manifesta pozitii apropiate.

Referitor la problematica bilaterala, presedintele Basescu a aratat ca discutiile s-au referit la Balcanii de Vest si la nevoia gasirii unei solutii pentru ca, in procesul de integrare europeana, Moldova sa fie conectata cu Balcanii de Vest.

Raspunzand unei intrebari din partea televiziunii cehe, referitor la “posibilele sfaturi” acordate Romaniei in procesul de aderare la Uniunea Europeana, presedintele Republicii Cehe a aratat ca nu i-a oferit omologului sau roman “nici un fel de sfaturi”, mentioneaza sursa citata.

Presedintele Klaus si-a exprimat convingerea ca Romania va deveni in mai putin de sase luni membru al UE, tara noastra neavand, in opinia sa, probleme de fond care ar opri intrarea sa in UE, ci, mai curand, probleme tehnico-administrative.

De asemenea, presedintele ceh a precizat ca i-a dat asigurari presedintelui Basescu ca pe data de 2 ianuarie 2007 “nu se va produce nici un cutremur, nimic important.”

Presedintele Basescu a subliniat ca Romania indeplineste, in acest moment, conditiile de a deveni membru UE la 1 ianuarie 2007 si ca problemele inca existente nu pot constitui o conditie de blocare a accesului Romaniei in UE.

In acest sens, presedintele Basescu s-a referit la domeniul agriculturii si a mentionat ca o eventuala nerezolvare a problemelor ar bloca fondurile destinate acestui sector.

Seful statului a spus, totodata, ca tara noastra face, in acest moment, eforturi de indeplinire a tuturor angajamentelor restante din Tratatul de Aderare, in asa fel incat intrarea in UE sa nu fie doar un act formal, ci unul prin care Romania sa beneficieze de toate avantajele aderarii, inclusiv de resursele financiare.

Intrebati fiind de pozitia pe care cele doua tari o au fata de discutiile initiate in Congresul Statelor Unite privind regimul de vize acordat aliatilor SUA din Irak, presedintele Basescu a afirmat ca pricipiul “soldati contra vize” nu este cel dupa care Romania intelege sa-si respecte angajamentele fata de partenerii sai: “Prezenta nostra in Irak nu este legata de vize,

prezenta nostra in Irak este legata de obligatiile pe care Romania si le-a asumat in interiorul parteneriatului stategic cu Statele Unite si obligatiile care deriva din Rezolutia 1483 a Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite”.

In acelasi timp, a afirmat seful statului, Romania este preocupata de lipsa reciprocitatii in problema vizelor si saluta faptul ca aceasta problema a fost luata in discutie de Congresul SUA.

Presedintele Basescu a precizat, de asemenea, ca Romania asteapta o reactie mai rapida a Marii Britanii in ceea ce priveste regimul vizelor aplicat cetatenilor romani: “Pana dincolo de ocean, avem in Europa un stat care nu ne-a acordat viza pentru cetatenii romani si ne asteptam la o reactie mult mai rapida a Marii Britanii din acest punct de vedere ”.

La randul sau, presedintele Vaclav Klaus a afirmat ca tara sa respecta dreptul fiecarui stat de a-si stabili criteriile dupa care acorda viza de intrare in spatiul sau, dar spera ca decizia in aceasta privinta nu se va lua in functie de marimea contingentului militar care participa la operatiunile din Irak.