Cu doar cateva zile inainte de 14 iulie, cand francezii sarbatoresc caderea Bastiliei - Revolutia franceza si al sau ideal de “liberte, egalite, fraternite” ce s-a raspandit in intreaga Europa si a declansat caderea regimurilor absolutiste, un sondaj de opinie indica un fapt surpinzator.

Trei sferturi dintre locuitorii Hexagonului nu mai stiu exact care partid este de dreapta si care se situeaza spre stanga spectrului politic.

Cu un an inaintea alegerilor ce-l vor desemna pe viitorul presedinte al Hexagonului, UMP-ul de guvernamant (de dreapta) este acuzat ca ia masuri ca si cand ar fi o formatiune de stanga, in timp ce socialistii lui Fran?ois Hollande (si mai cu seama consoarta sa, Segolène Royal, figura socialista cu cea mai mare priza la public) iau pozitii ce par a se situa in dreapta spectrului.

Nu fiindca nu ar avea ideologii foarte clar delimitate, sustin analistii francezi, ci fiindca mai toti liderii politici provin din aceeasi “casta” - cea a absolventilor Scolii Nationale de Administratie (?cole Nationale d’Administration, ENA).

Problemele care au afectat imaginea guvernului francez - EADS, Clearstream - au fost tratate de adversarii politici ai UMP-ului de guvernamant dintr-o ciudata pozitie de “non-combat”. Avalansa rotirilor de cadre in inaltele functii publice, ce a urmat dupa ce copresedintele EADS, No?l Forgeard, a fost acuzat de delict de initiere, i-a lasat si ea reci pe socialisti.

Seful cabinetului francez, Dominique de Villepin, l-a numit in locul lui No?l Forgeard (dupa indelungi jocuri de culise, comenteaza presa fanceza) pe fostul sef al Cailor Ferate Franceze (SNCF), Louis Gallois (coleg de promotie, de altfel, cu Alain Juppe, fost premier francez).

Statul francez detine 15 procente din cea mai mare companie aeronautica europeana, insa nu are dreptul de a se implica in numirea copresedintelui, aceasta revenind actionarilor.

La SNCF premierul a desemnat-o pe Anne-Marie Idrac, fosta sefa a transportului public din Paris (RATP) si....absolventa ENA! Iar lantul slabiciunilor a continuat cu desemnarea unui nou director RATP, in persoana lui Pierre Mongin, fost sef de cabinet al lui de Villepin si fost coleg la ENA.

ENA, producatoare de caste „interconectate“ din domeniile politic, economic, administrativ

Nimeni nu mai contesta insa felul in care sunt distribuite functiile publice intr-un stat inca foarte nationalizat cum este cel francez, unde marile companii sunt controlate de stat atat scriptural, prin pachetul majoritar detinut, cat si prin oamenii numiti de guvern sa le gestioneze.

Toti marii directori de societati sunt alesi pe spranceana, din randul acestei caste poreclite “clubul select al mandarinilor” - ?cole Nationale d’Administration.

“Promotiile de bosi” ii includ atat pe sefii marilor societati monopoliste, dar si pe majoritatea diplomatilor si politicienilor, fie ca acestia sunt ori au fost la guvernare, fie ca se afla in opozitie, de la policieni de extrema stanga si pana la extrema dreapta.

Doi presedinti francezi (Jacques Chirac si Valery Giscard d’Estaing) au fost colegi pe bancile acestei scoli si sapte dintre ultimii opt premieri francezi (inclusiv actualul premier Dominique de Villepin) au absolvit-o.

In mod surprinzator, seful guvernului, Dominique de Villepin, a fost coleg de promotie cu cei mai proeminenti lideri ai partidului de opozitie socialist - Francois Hollande, consoarta sa, Segolène Royal (dar si fostul sef al socialistilor - Laurent Fabius, si alti doi lideri socialisti de marca - Pierre Moscovici si Dominique Strauss-Kahn au fost formati pe bancile aceluiasi institut).

ENA - din institut de combatere a nepotismului la societate de casta

Cu timpul, ENA - infiintata de generalul de Gaulle pentru a forma responsabilii din inalta administratie si a le oferi o educatie unitara asupra administratiei franceze, avand scopul de a gasi o solutie eficienta contra corporatismului si nepotismului, s-a transformat intr-o casta atat de ermetica, incat de multi ani, in cele mai inalte functii administrative, politice nu mai are loc decat o

“rotire a cadrelor”. Practic, din marile nume ale politicii franceze, numai Nicolas Sarkozy, ministrul UMP de Interne, nu a avut parte de nectarul si ambrozia zeilor ENA. Tot el a fost, de altfel, singurul care a contestat avalansa numirii de cadre dupa inlocuirea de la varful EADS, ceea ce i-a atras atat antipatia propriului partid, cat si pe cea a taberei socialiste.

Toti directorii de mari companii sunt atent selectionati din cadrul acestei caste. Cateva exemple: Daniel Bouton este sef al Societe Generale - una dintre cele mai mari banci din Franta, Henri de Castries este director general la AXA (lider mondial in domeniul asigurarilor).

Gerard Mestrallet conduce Suez, printre cele mai mari companii mondiale in domeniul energiei, Jean-Francois Cirelli - Gaz de France, Serge Weinberg - cel mai mare lant hotelier pe plan european - Accor ; Bruno Lafont este in fruntea Lafarge, lider mondial al materialelor de constructii, si exemplele pot continua.

Dar si marile institutii ale statului francez sunt impanzite tot cu absolventi ENA. Astfel, Consiliul de stat, organism consultativ si autoritate suprema in domeniul administrativ, este controlat de Renaud Denoix de Saint Marc, absolvent ENA, Curtea de Conturi, de Philippe Seguin, absolvent de ENA, Inspectia generala a Finantelor este administrata de Jean-Pierre Jouyet - ENA.

Cercurile se inchid atunci cand la suprafata razbat vechile amicitii din ENA. Jouyet, de pilda, si-a constituit un cerc de apropiati “ajunsi”: Henri de Castries (AXA), Jer?me Bedier, presedinte al Federatiei intreprinderilor din comert si distributie, iar in politica Dominique de Villepin, dar si cuplul socialist Royal - Hollande.

Admiterea si absolvirea la ENA , „concurs de frumusete”

Toti fac parte din aceeasi scoala elitista, contestata atat pe plan intern, cat si international (intrucat promotiile de «enarhi» numara si zeci de studenti straini, Franta fiind acuzata de mai multe ori in trecut ca doreste sa exporte un «know how» ineficient).

Modul de selectie al candidatilor la ENA, dar mai ales clasamentul absolventilor (in functie de care le sunt repartizate functiile administrative) sunt criticate dur, chiar si in randul promotiilor ENA.

Articol integral in Gandul