Presedintele si cartelul (de Alina Mungiu Pippidi)

de Alina Mungiu Pippidi     Prezent
Sâmbătă, 15 iulie 2006, 0:00


DL. VICEPREMIER Marko Bela, pe la una din intilnirile sale cu electoratul ardelean, a opinat ca problema democratiei romånesti sta in prea marile puteri ale presedintelui. Dl.

Bogdan Olteanu, ajuns presedinte al Parlamentului Romåniei cu voturile intregii coalitii, pe linga prietenii de la Romånia Mare si de aiurea, a spus, daca e sa dau crezare Hotnews.ro, care citeaza Radio Guerilla, ca trebuie sa depasim complexul Ceausescu, adica oricine, are treaba sau nu, sa trebuiasca sa vina sa-l asculte pe seful statului cind acesta se adreseaza Parlamentului (era

vorba de premier, desigur). Si a mai adaugat, conform acelorasi surse, ca orice activitate ar fi fost mai profitabila pentru premier decit sa piarda vremea ascultindu-l pe seful statului, alaturi de frumos aliniatele servicii secrete.

Cum i s-a intimplat si lui Emil Constantinescu, si intr-o oarecare masura si lui Ion Iliescu, presedintele pare sa-si fi pierdut autoritatea asupra partidelor pe care ar trebui natural si constitutional sa o aiba. Domnul Iliescu o avea formal, dar in fapt el ne spune, si noi il credem, ca nu a putut, nu ca nu a vrut, sa opreasca oligarhizarea Romåniei si coruptia clasei politice.

Pe Emil Constantinescu l-au lasat balta partidele in momente cheie ale presedintiei sale. Nici unul dintre cei trei presedinti postrevolutionari ai Romåniei nu a abuzat sau tentat sa abuzeze de puterile sale constitutionale - dlui Iliescu ii reprosam lucruri petrecute inainte, nu dupa trecerea Constitutiei din 1991.

Curtea Constitutionala a mai ciobit si ea din puterile presedintelui de a recurge direct la electorat prin referendumuri, astfel ca, finalmente, ideea ca presedintele este prea puternic si ca asta e marea amenintare pentru democratia noastra este pur si simplu un mit.

Dar e un mit raspindit statornic si acasa, si la Bruxelles, care afecteaza nu doar pe presedintele actual, ci si imaginea democratiei romånesti. Liberalii au aerul ca se opun unei mari dictaturi potentiale cu eroism - dar dovezile ca s-ar opune la altceva decit la amenintarile la adresa intereselor lor proprii sint firave.

Intr-o tara normala, presedintele are autoritate, partenerii vin sa il asculte cind vorbeste, nu facem bancuri pe seama lui la posturi de radio si televiziune, mai ales cind pe noi nu ne-a votat mai nimeni (a trebuit un hei rup general ca electoratul sa se indeparteze de PSD la trecutele alegeri, si publicul tot nu se indura sa voteze alternativa, stia el de ce, saracul).

Daca vedem ca presedintele greseste, il coplesim cu memorandumuri si audiente de protest si daca persista in greseala doar atunci demisionam si spunem lumii. Aceasta secventa simpla nu are aerul ca e respectata azi.

Nici vorba sa fi fost epuizate posibilitatile de dezbatere, de contrazicere chiar, inainte de a da lovituri publice, unele nu doar sub centura, dar si autodestructive, cum a fost cea cu Irakul. In loc de asta, mica fundatie a lui Stelian Tanase se indoaie sub greutatea sondajelor costisitoare si cu intrebari suflate, menite sa arate ce mult se inseala presedintele.

Aceste strategii de doi bani nu ii vor ajuta primului ministru. Numai o reapropriere de presedinte, cu sacrificiile corespunzatoare, l-ar fi putut ajuta. Ca si Adrian Nastase, primind aceleasi sfaturi poate, domnul Tariceanu crede ca publicului ii pasa ca presedintele se baga prea mult in treburile guvernului, punind in pericol democratia.

Se inseala: publicului ii pasa prea putin ca presedintele se amesteca, si aplauda cind presedintele vine la sedinte de guvern, precum cea din saptamina trecuta. Publicul nu vrea un presedinte mai slab, ci unul mai puternic.

Banii pe sondaje sint aruncati pur si simplu: un grup focus cu soferii de taxi in Gara de Nord i-ar arata imediat primului ministru ca actele sale ii fac mai ales rau lui si partidului lui, in primul rind, si Aliantei, in al doilea, presedintele scapind relativ neatins.

Istoria noastra parlamentara recenta ne arata ca pericolul la adresa democratiei nu vine de la presedinte, oricit ar mai gafa si el cerind SRI sa raporteze despre doctori si pasari moarte.

Pericolul vine de la unirea partidelor in apararea propriilor lor interese si contra interesului public, cum s-a intimplat la ordonanta DNA, la protejarea lui Adrian Nastase si in intreaga campanie de aparare a drepturilor omului corupt care ne vine de la UDMR si aliatii lor. Faptul ca presedintele nu face parte din aceasta liga si ca Partidul Democrat e cu el este finalmente foarte pozitiv.

Inseamna ca nu avem un monolit contra publicului, cum deseori avem impresia, inseamna ca avem o clasa politica plurala, care nu a devenit inca o elita complet inchisa.

Daca ar deveni, democratia intr-adevar ar fi in pericol, si bietei societati civile, care si asa rezista greu la presiunile de a alege o tabara sau alta zilele astea, nu i-ar mai ramine decit sa sponsorizeze un alt partid, unul din afara cartelului.

In campania electorala viitoare, criticii exceselor de autoritate ale lui Traian Basescu nu vor avea nimic de cistigat; numai reprosurile legate de dna Udrea si Euroconstruct risca sa ii aduca pierderi, pentru ca anuleaza diferenta pozitiva pe care o vede publicul la el fata de grupurile de interese din celelalte partide.

Daca se dovedeste ca e vorba de o competitie intre grupuri de interese, din care presedintele e pur si simplu reprezentantul unuia, opinia publica il va sanctiona, pentru ca aici sta sursa credibilitatii lui. Deocamdata, dusmanii lui nu au dovedit ca asa stau lucrurile.















40 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă