Tragedie: Tatal Larisei Chelaru s-a sinucis

de     Romania Libera
Sâmbătă, 15 iulie 2006, 0:00


Soarta nemiloasa loveste din nou, naprasnic, familia fetitei rapite, violate si asasinate din comuna Lunca Cetatuii, judetul Iasi. Tatal Larisei Chelaru, Constantin Chelaru (42 ani), s-a sinucis ieri la pranz, la locul de munca. Barbatul a ales sa reactioneze astfel la o decizie a judecatorilor de a amana pentru data de 25 iulie procesul Larisei.

Ca de obicei, ieri la ora 11.30 salariatii Trustului de Montaj, Utilaj Chimic Bucuresti (TMUCB), filiala Iasi, au luat pauza de masa. Constantin Chelaru a stat impreuna cu colegii sai, dar nu a mancat. "Era tot timpul agitat si ocara sistemul judiciar.

Era suparat ca ucigasul fetitei lui nu a fost condamnat ieri (joi - n.r.) si a zis ca nu mai are rost sa traiasca", a povestit unul dintre muncitori ultimele clipe de viata ale lui Constantin Chelaru. a

Tatal Larisei a disparut intr-un mic atelier de langa hala unde mancau colegii sai. A fost gasit in jurul orei 12.30 de muncitori, spanzurat cu un cablu de un suport metalic din atelier. Imediat, unul dintre colegi a sunat la 112, dar medicii SMURD Iasi nu au mai putut sa-l resusciteze pe Constantin Chelaru.

"Am ajuns la doua minute dupa ce fusese dat jos din streang, dar Constantin Chelaru decedase deja. Am incercat manevrele tipice de resuscitare, dar, din pacate, nu am mai putut face nimic. Expertiza medico-legala va stabili daca prezenta si o fractura de coloana cervicala", a declarat dr. Diana Cimpoesu, medicul-coordonator al SMURD Iasi.

O echipa impresionanta de judiciaristi a descins ieri la TMUCB pentru a preleva probe, iar cadavrul lui Constantin Chelaru a fost transportat la morga Spitalului Universitar "Sf. Spiridon" Iasi, unde urmeaza sa se faca necropsia, care va stabili conditiile in care s-a produs decesul.

Din mormant, Constantin arata cu degetul Justitia

In urma cu numai o zi, la Tribunalul Iasi a avut loc o noua infatisare in procesul Larisei Chelaru. Din cauza absentei martorului care l-a observat pe Robert Ciobanu cum cara cadavrul Larisei la container, magistratii au fost nevoiti sa mai dea un termen pe 25 iulie.

Tot la acelasi termen, avocatul asasinului Larisei a cerut modificarea incadrarii juridice a faptelor lui Robert Ciobanu, de la omor calificat savarsit cu cruzime in omor calificat.

"Am solicitat aceasta schimbare de incadrare pentru simplul fapt ca nu exista probe materiale sau alte dovezi care sa sustina cruzimea cu care a actionat Robert Ciobanu", a precizat Andrei Zuza, avocatul lui Robert Ciobanu. Prin acest artificiu judiciar, avocatul spera o injumatatire a pedepsei asasinului. Furios, Constantin Chelaru a iesit din sala de judecata, trantind usa completului.

In fata zecilor de camere de luat vederi, Chelaru ameninta ca se va duce sa reclame injustitia care se incearca a se produce presedintelui Traian Basescu. La nici 24 de ore, tatal micutei a ales sa mearga in mormant decat sa astepte ca Justitia sa-si spuna cuvantul.

Urmarit pas cu pas de camerele Politiei

Pe parcursul procesului Larisei, Constantin Chelaru a fost urmarit pas cu pas de camerele de supraveghere ale politistilor. In nenumarate randuri, Constantin Chelaru a amenintat cu moartea familia lui Robert Ciobanu.

De asemenea, tatal copilei a anuntat ca nu mai are rost sa traiasca. Autoritatile au luat masuri ca aceste lucruri sa nu se petreaca in sala de judecata, dar nu au putut prevedea ca gandurile funebre se vor materializa la TMUCB Iasi.

Anchetatorii au afirmat ca exista cel putin un complice la aceasta crima, care a si violat-o pe Larisa Chelaru, supunand-o si la perversiuni sexuale. Probele de ADN nu au condus inca la nici un rezultat si complicele lui Robert Ciobanu este inca in libertate, dupa toate aparentele fiind fugit in Italia.

Un articol de Catalin Dumitrescu, Tudor Luca


















96 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă