Consiliul Superior al Magistraturii nu se dezminte: dupa o scurta stare de buimaceala, iese hotarit la contraatac.
Disputa dintre ministrul Justitiei, Monica Macovei, si CSM pare sa fi ajuns mult prea departe. Ceea ce parea pina acum un conflict institutional, acceptabil pe undeva intr-un proces de tranzitie, devine pe zi ce trece unul strict personal, in care antipatia reciproca pare sa impuna regula jocului.
Poate ambele parti au gresit pe undeva. Poate Monica Macovei a gestionat intr-o maniera mult prea smucita reforma sistemului. Poate CSM-ul a fost prea putin atent la propria imagine atunci cind si-a protejat pina in pinzele albe membrii controversati sau cind opune o rezistenta feroce la inlaturarea oricarui conflict de interese.
Toate acestea sint insa chestiuni de forma care, din pacate, sint exagerate in discursul public, de multe ori intr-o maniera deloc nevinovata. Asta permite sistemului ca, in harmalaia astfel creata, sa riposteze.
Intr-o asemenea atmosfera, e greu, daca nu imposibil, sa vezi, altfel decit tot sentimental, de partea cui e dreptatea. Pentru asta e necesar un efort de a examina sensul in care cele doua parti actioneaza si argumentele pe care le pun in joc, indiferent de modul in care o fac.
Monica Macovei si-a asumat un risc enorm cind a cerut, si a obtinut, autoritate in numirea procurorului general si a procurorului-sef al DNA, in detrimentul CSM. Pe buna dreptate, multi s-au gindit la epoca Stanoiu si s-au infiorat. CSM a prins oportunitatea si a acuzat politizarea Parchetelor.
Macovei a explicat insa ca e firesc ca ministrul Justitiei sa decida cine conduce Ministerul Public, din moment ce acesta din urma reprezinta statul in fata Justitiei, dar a introdus si un concept nou: responsabilitatea ministrului Justitiei privind activitatea Parchetelor.
Si-a asumat raspunderea pentru Morar la DNA si lucrurile par sa mearga, dar nu si-a asumat raspunderea schimbarii lui Botos de la Parchetul General, ar vrea s-o faca, dar nu poate si nici nu explica de ce.
In consecinta, Botos si CSM simt slabiciunea si riposteaza imediat: primul propune, iar CSM avizeaza avansarea in functie a procurorilor Muscalu si Isac, demisi anul trecut pentru incompetenta si pentru busirea unor dosare importante.
Un alt front al razboiului dintre ministru si CSM s-a deschis pe tema incompatibilitatilor si a conflictului de interese. Monica Macovei pledeaza, sustinuta si de Comisia Europeana, pentru o delimitare intre calitatea de membru CSM si cea de sef de instanta sau de Parchet.
Pledeaza de principiu, apelind la bunul-simt, pentru ca, din punct de vedere legal, Curtea Constitutionala a decis ca cele doua functii nu sint incompatibile. Unii membri CSM folosesc insa decizia Curtii Constitutionale ca alibi si refuza sa opteze pentru una din functii, desi potentialul conflict de interese este de multe ori evident, cum este cazul lui Dan Lupascu.
Insa cea mai clara dovada ca sistemul profita de confuzie si incepe sa riposteze o gasim intr-un comunicat de saptamina trecuta al CSM.
Se spunea acolo ca lipsa de incredere a Monicai Macovei in Justitie este nefondata, intrucit neaga realizarile inregistrate si mentionate in ultimul raport de tara, si o acuza pe Macovei ca incearca sa-si atribuie meritele muncii magistraturii si a CSM „in partile ei bune“.
Avem aici o uluitoare incercare de schimbare a rolurilor: rezulta din comunicat ca CSM ar fi campionul reformarii sistemului, iar Monica Macovei e cea care ii bruiaza misiunea. Celor care au urmarit fenomenul le trebuie foarte multa ingaduinta sa accepte un asemenea punct de vedere, care sfideaza nu doar evidentele, ci si rapoartele venite de la Bruxelles.
Pentru acestea din urma insa, judecatoarea Lidia Barbulescu, unul dintre cei mai controversati membri CSM, a emis o ipoteza tulburatoare: „Comisia Europeana se lasa pacalita de ministrul Justitiei“. Oamenii astia chiar au nervii tari. S-au trezit din buimaceala si ies la contraatac.
