Cei mai puternici 100 din media, in UK. Da’ la noi?

de Iulian Comanescu     Blog.Hotnews.ro
Luni, 17 iulie 2006, 0:00


The Guardian publica o lista cu cei mai puternici/influenti 100 de oameni din media britanica aici (trebuie sa te inregistrezi). Care ar fi lista echivalenta in Romania? Dar mai intai sa vedem premiantii britanici.

Primul clasat: Mark Thompson, Director General la BBC, pentru intentiile de viitor, sintetizate in punctul lui de vedere numit “Creative Future” (new media la BBC etc.), dar si pentru cele mai mari reduceri de posturi din istoria corporatiei publice britanice.

Al doilea plasat e Steve Jobs de la Apple, pentru revolutia iPod, iar al treilea, Rupert Murdoch, “old media baron” implicat in revolutia digitala, frumos descris ca: “a dinosaur who spotted the ice age coming”.

Metodologia: un panel de experti din diferite discipline, care au luat in considerare: influenta culturala, forta (clout) economica si puterea politica a candidatilor.

Cat priveste topul din Romania, in primul rand, ar avea nu o suta, ci 10 pozitii. Daca e sa facem un top 1990-2005, as mentiona:

- Cristoiu pentru ca in 1992 a schimbat fatza presei cu “Evenimentul zilei”
- Sarbu, idem, 1995, Pro TV
- Ringier pentru modelul occidental de business si profiturile mari. De luat in considerare si: Edipresse AS, Sanoma Hearst.
- UPC, pentru achizitia Astral, anul trecut. 1,7 milioane de clienti sunt mai mult decat tirajele insumate ale Ringier, de pilda, sau decat TV totalul intr-o seara obisnuita. RDS e mai putin masiv, dar se misca foarte bine cu expansiunea Digi TV in Ungaria, Slovacia si - in intentie - Cehia.

Daca ne uitam la ultimul an si jumatate, avem:
- o expansiune Vantu, succes Realitatea TV, numerosi copii-problema (aspiratoare de bani) in fostul trust “Academia Catavencu”
- un ziar gratuit la Ringier, “Compact” (miscare de piata mai curand avangardista decat foarte importanta)
- o preluare a Prima TV de catre SBS (o pomenesc aici numai din motive de suma, peste 30 de milioane daca-mi amintesc bine, schimbarile inca nu se vad fiindca SBS s-a globalizat la randul lui)
- planuri (si mai putin succese concrete), Patriciu si Voiculescu
- formate exportate de Sarbu: telenovele, Europa de Est. Consolidare “Ziarul financiar”
- UPC (vezi mai sus).

Daca e sa facem o analogie intre topul britanic si cel romanesc, vedem ca romanii sunt, comparativ: preocupati de old media, expansivi in directii care nu dau roade (Tango la Voiculescu, Maxim la Sarbu), prudenti (Ringier), achizitori (sau nu stiu cum sa le spun - Vantu, Patriciu), fara idei de dezvoltare transparente.

Mi-a scapat ceva?


















34 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri