Averea lui Radu Berceanu

de     Bilant
Luni, 17 iulie 2006, 0:00


Revista Bilant aduce in atentia cititorilor pe nou venitul in randul ministrilor guvernului Tariceanu, Radu Berceanu. Bilant prezinta cum si-a agonisit si la cat se ridica averea ministrului transporturilor, constructiilor si turismului, Radu Berceanu.

Numit de curand ministru al transporturilor, constructiilor si turismului, Radu Berceanu revine in atentia opiniei publice dupa ce, in urma cu opt ani, prelua portofoliul Industriilor si Comertului. In vechea functie, prin masurile luate, a declansat o serie de controverse.

Scandalurile de coruptie in care a fost implicat, toate finalizate cu „neinceperea urmaririi penale“ de catre procurori, l-au scos totusi, ulterior, pe Berceanu, din zona suspiciunilor. Desi a fost implicat in debarcarea lui Petre Roman de la conducerea PD, Berceanu a fost trecut in linia a doua a partidului si a avut timp suficient sa-si dezvolte afacerile.

Devenit, in actuala legislatura, senator PD si vicepresedinte al Senatului, el a uitat, in virtutea inertiei, sa renunte la calitatea de administrator al uneia dintre firmele sale, aflandu-se mai multa vreme intr-o stare de incompatibilitate. Anul trecut, prin sotie si prin cei doi fii, senatorul Berceanu a infiintat alte firme si si-a sporit averea si directiile de dezvoltare.

Recent, la presiunea mass-media, Berceanu a intrat in vizorul comisiei de cercetare a averilor, din cauza unor neconcordante aparute intre averea declarata si cea reala. Estimarea averii lui Radu Berceanu aduce mari surprize.


Carte de vizita

Radu Mircea Berceanu s-a nascut pe 5 martie 1953 in Ramnicu-Valcea. Este casatorit cu Mihaela Marinela (52 ani) si are doi copii, Andrei (22 ani) si Victor (25 ani). In 1978, a absolvit Facultatea de Constructii de Aeronave din cadrul Politehnicii Bucuresti, iar primii doi ani de stagiatura i-a incheiat ca inginer la Centrul de Incercari in Zbor al Industriei Aeronautice Romane.

In perioada 1980-1990 a fost profesor la Liceul Aeronautic Craiova (Liceul Industrial nr. 1), iar, in paralel, dupa 1984 a functionat ca inginer si la Fabrica de Avioane Craiova. In decembrie 1989, a patruns, alaturi de alti manifestanti, in Comitetul Judetean de Partid Dolj si a devenit presedintele CFSN-ului si al CPUN-ului din judet.

A fost membru FSN/PD si presedinte al organizatiei PD Dolj de la infiintare. Ulterior, pe linie de partid, a detinut functiile de secretar, vicepresedinte executiv si vicepresedinte al PD.

In perioada 1990-2004 a fost deputat FSN/PD de Dolj, iar din 2004 a fost ales senator PD de Dolj pe listele Aliantei D.A. In aprilie 1998 a fost numit ministrul industriei si comertului, functie pe care a detinut-o pana in decembrie 2000. Luna trecuta Radu Berceanu l-a inlocuit pe Gheorghe Dobre la conducerea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului.

Venituri: 3.625.855 dolari

  • Venituri din salarii: 130.000 dolari
    In perioada 1990-1992, castigurile salariale ale deputatului Radu Berceanu au fost de aproximativ 15.000 dolari. In legislatura urmatoare, la un salariu mediu de 600 dolari lunar, veniturile salariale au fost de aproximativ 29.000 dolari.

    In perioada 1996-2000, la un salariu de 700 dolari lunar, veniturile se ridica la 33.600 dolari, iar in penultima legislatura, veniturile au fost de 38.400 dolari. In perioada decembrie 2004 - ianuarie 2006, senatorul Berceanu a castigat, la un salariu mediu de 1.200 dolari lunar, 14.400 dolari.

    Totalul castigurilor salariale in perioada 1990-2006 a fost, asadar, de aproximativ 130.000 dolari.
  • Venituri din dividende: 1.826.710 dolari
    Firmele in care figureaza ca actionar, direct sau indirect (printr-o alta firma), cel putin unul dintre membrii familiei Berceanu sunt AVI SRL, Parky SRL, Vaber Invest Group SRL, La Birotique & CO SRL, Piscine Solara SRL si R.M.C. SRL.
    Cea mai importanta dintre firmele lui Radu Berceanu este AVI SRL, o societate infiintata in 1994 si al carei profit a crescut de 20 de ori la scurt timp dupa ce Berceanu a ajuns ministrul industriei si comertului.

    La infiintare, societatea avea un capital social de 100.000 lei, repartizat intre Radu Berceanu si Adriean Videanu, iar, ulterior, dupa iesirea din firma a lui Videanu si dupa mai multe majorari de capital, acesta a ajuns la 5 miliarde lei vechi.

    Firma are ca obiect principal de activitate productia de obiecte din rasini sintetice armate cu fibra de sticla, metal, mase plastice, dupa proiecte proprii sau alte proiecte. Familia Berceanu detine la aceasta societate 95% din capitalul social, iar Daniel Ion Nedelcut, 5%. Profiturile nete inregistrate, conform datelor oficiale, de AVI SRL au fost, in perioada 1998-2004, urmatoarele: 1,190 mld.

    lei (134.076 dolari - 1998), 23,668 mld. lei (1.543.606 dolari - 1999), 0,925 mld. lei (42.641 dolari - 2000), 0,202 mld. lei (6.951 dolari - 2001), 0,463 mld. lei (14.007 dolari - 2002), 0,254 mld. lei (7.651 dolari - 2003) si 1,206 mld. lei (36.952 dolari - 2004). In anul 2005, dividendele incasate de membrii familiei au fost de 1,140 mld. lei (39.126 dolari).

    Valoarea maxima a dividendelor incasate, plecand de la ideea ca profitul nu a fost reinvestit, de familia Berceanu este, asadar, de 1.825.010 dolari.
    Parky SRL, infiintata in 1993, cu sediul in Str. Vigilentei nr. 1 din Bucuresti, l-a avut ca unic actionar si administrator pe Radu Berceanu. Firma, aflata azi in dizolvare, a avut ca obiect de activitate ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar pe drumurile publice sau blocarea rotilor acestora.

    Desi a avut mai multe sucursale in tara (Craiova, Braila, Suceava si Buzau), puncte de lucru (Targu-Mures, Timisoara, Piatra-Neamt, Barlad) si un birou in municipiul Iasi, multe dintre aceste sedii fiind localizate in spatii ale unor societati comerciale cu capital de stat, astazi n-a mai ramas in functiune decat sucursala Craiova a lui Parky SRL, sucursala administrata direct de Radu Berceanu.

    Cum, din 2002, societatea n-a mai inregistrat profituri, iar profiturile nete din 1999-2001 au fost de cateva milioane lei, nu se poate spune nimic despre dividendele incasate de Berceanu de la aceasta firma.
    R.M.C. SRL a fost infiintata in 2002, iar actionarii sunt AVI SRL (50%) si societatea franceza E.M.C (50%). Profiturile nete declarate in 2003 si 2004 au fost de 26,5 milioane lei, respectiv 91 milioane lei. Asta inseamna, pentru familia Berceanu, dividende totale de 1.700 dolari.
    Celelate societati nu figureaza cu bilanturi pe site-ul Ministerului Finantelor, ele fiind infiintate in 2005 (Piscine Solara SRL si Vaber Invest Group SRL) si in 2006 (La Birotique & Co SRL).

    De asemenea, societatea Vaber Invest Group SRL, apartinand fiilor lui Radu Berceanu, detine 60% din Autotest 93 SRL si 5% din Best Eastern Resort SA, o societate in care, printre actionari se afla Victor Babiuc (2,5%) si Eurosind - Turism SRL (20%).
  • Venituri din vanzari: 1.669.145 dolari
    Radu Berceanu a completat pana acum patru declaratii de avere: in mai 2004, in decembrie 2004, in ianuarie 2006 si in iunie 2006. Oficial, veniturile actualului ministru al industriilor sunt consemnate in declaratiile de avere. Numai ca, analizand aceste documente, este imposibil de stabilit, chiar si cu o eroare de plus sau minus un milion de euro, care sunt aceste venituri.

    Aceasta, deoarece demnitarul PD a incurcat intentionat incasarile cu plasamentele sau investitiile, urmarind un scop neprecizat, dar care poate fi usor de ghicit.
    Din analiza primelor doua declaratii de avere, rezulta ca Berceanu a vandut/instrainat doua terenuri situate „in Romania“ cu un pret, evident, neprecizat. Suprafata totala a acestor terenuri este de 3.595 mp. Daca suma tranzactiei n-a fost consemnata explicit in cea de-a doua declaratie de avere, ea poate fi insa gasita in cuantumul creantelor sau in conturile declarate.

    Astfel, daca in prima declaratie de avere Berceanu a consemnat creante de 600.000 de euro si conturi de aproximativ 38.780 de euro, in cea de a doua declaratie de avere creantele erau de 1.400.000 de euro, conturile de 193.265 euro, iar obligatiile de 200.000 euro.
    Creantele au crescut, asadar, cu 800.000 de euro, iar conturile cu 154.485 euro. Prin urmare, deoarece singura tranzactie vizibila ar putea fi vanzarea celor doua terenuri din „Romania“, este de presupus ca pretul acestor terenuri a fost de aproximativ 954.485 euro.

    Un an mai tarziu insa, in declaratia de avere din ianuarie 2006, Berceanu consemneaza faptul ca, pe 21 octombrie 2004, a vandut un teren situat in str. A. Cotrus nr. 55A din Bucuresti, cu suma de 1.344.000 de euro. Cumparatorii declarati au fost sotii Venera si Sorin Dumitru Anghel. De mentionat ca, Anghel Sorin si Venera sunt parintii lui Mihai Anghel, patronul SC Cerealcom SA Dolj.

    Cheltuieli: 3.806.033 dolari
  • Intretinerea/cosul zilnic - 480.000 dolari
    In perioada 1990-2006, Radu Berceanu a fost deputat in Parlamentul Romaniei, ministru si om de afaceri. Prin urmare, standardul de viata si pretentiile afisate de familia Berceanu pot fi estimate la cheltuieli lunare de minimum 2.500 de dolari, suma in care sunt incluse cosul zilnic, cheltuieli cu intretinerea locuintei, a sotiei si a celor doi copii.

    Astfel, in toata aceasta perioada (192 luni), cheltuielile pentru intretinerea familiei Berceanu se ridica la 480.000 dolari.
    Achizitii auto, imobile si bijuterii: 1.177.700 dolari
    In declaratiile de avere, Radu Berceanu a precizat ca, in anul 2001, a cumparat un autoturism Toyota RAV4 fabricat in 2001 si, in 2004, un Volvo XC90 din 2003. Desi nu a declarat valoarea de cumparare a celor doua autoturisme, in primul caz ea poate fi estimata la 22.400 dolari (25.000 euro), iar in cel de-al doilea, la minimum 55.800 dolari (45.000 euro).
    Ministrul transporturilor a mai declarat, de asemenea, un apartament de 68 mp. cumparat in Spania, in perioada 1999-2003, cu o valoare de impozitare de 77.100 dolari (62.000 de euro). La fel, el detine un apartament de 86 mp. in Craiova (str. A.C. Cuza nr. 118, bl. M13, ap. 6) cu o valoare impozabila de 112.000 RON, dobandit prin schimb, si un alt apartament de 55 mp. in Ramnicu Valcea (str.

    Regina Maria nr. 12, bl. C6, ap. 6) mostenit in 1997 si care are o valoare impozabila de 56.000 RON.
    In 1998, Berceanu a intrat in posesia unui teren intravilan de 2.000 mp, iar in perioada 1999-2001 a unui alt teren intravilan de 1.595 mp. Evident, el nu a declarat nici valoarea de achizitie a acestor terenuri, nici localizarea lor.

    Avand insa in vedere faptul ca, cinci ani mai tarziu, valoarea acestor terenuri depasea 1,3 milioane euro, estimam ca valoarea de cumparare a fost de aproximativ 360.000 dolari.
    Desi lipsesc din declaratia de avere, Berceanu mai detine cateva imobile achizitionate, probabil, pe numele firmelor sau pe numele fiilor sai. In primul rand, este vorba despre doua apartamente situate in Bd. Unirii nr. 55 (bloc E4a, sc. 2, etaj 6) si Bd. Unirii nr. 57 (bloc E4, sc.

    6, etaj 6), imobile ce valoreaza astazi cel putin 400.000 dolari; primul dintre apartamente figureaza ca domiciliu al sotilor Berceanu si al fiului Andrei Berceanu, iar cel de-al doilea ca domiciliu al celuilalt fiu, Victor Berceanu. Apartamentul din Bd. Unirii nr. 57 este si sediul firmelor Vaber Invest Group SRL si La Birotique & Co SRL, iar cel din Bd. Unirii nr.

    54 este punct de lucru pentru firma AVI SRL. Oficial, acest ultim apartament este proprietatea AVI SRL, firma prin care Radu Berceanu mai detine o vila in Ghermanesti, Snagov, imobil a carui valoare este estimata la 250.000 dolari.
    Radu Berceanu mai declara, in plus, bijuterii in valoare de 12.400 dolari (10.000 euro), obtinute in perioada 1954-2004.
    Plasamente/investitii/ imprumuturi: 1.817.333 dolari
    In declaratia de avere din ianuarie 2006, la capitolul „Plasamente, investitii directe si imprumuturi acordate“, acelasi Radu Berceanu consemneaza 800.000 euro cu titlul „Plata teren rata a doua“ - „Anghel Sorin/Venera».

    La fel, tot la acest capitol, el a mai consemnat 400.000 euro cu titlul „avans pentru cumparare teren“, „emitentul titlului“ fiind Ion }ugui. Ca si in primul caz, nici aici nu se precizeaza despre ce teren este vorba si nici daca banii au fost dati sau incasati.

    Dincolo de toate acestea insa, retinem ca Berceanu declara sub semnatura 1.200.000 euro plasati in doua tranzactii cu terenuri. Prin urmare, indiferent daca a cumparat sau a vandut, suma amintita sporeste averea lui Berceanu fie cash, fie in echivalent imobiliar.

    De asemenea, la capitolul imprumuturi, Berceanu a declarat suma de 200.000 euro, bani pe care i-ar fi dat lui Pompiliu {elea, actionar si administrator la societatea Jiul SA din Craiova. In declaratia de avere din iunie 2006, de pe site-ul Guvernului, Berceanu precizeaza in plus ca a acordat un imprumut de 76.285 dolari (60.000 de euro) firmei Vaber Invest Group SRL, ce apartine fiilor sai.
    Investitii in firme: 180.000 dolari
    Parky SRL este prima dintre firmele lui Radu Berceanu. Societatea, infiintata in 1993, a functionat pana in 1995, ulterior intrand in stare de dizolvare. Cu sediul in Strada Vigilentei nr.1, ap. 8, sector 5, Bucuresti, Parky SRL a avut un capital social de 132 dolari (100.000 de lei), sucursale si puncte de lucru in noua orase din tara, majoritatea in sediul unor societati cu capital de stat.
    AVI SRL a fost infiintata in 1994, cu sediul in str. Fulga nr. 6, sector 6, locuinta apartinandu-i soacrei lui Adriean Videanu. Afacerea a inceput, asadar, ca o asociere intre deputatii PD Radu Berceanu si Adriean Videanu, cu un capital social de 60 dolari (100.000 de lei in 1994).

    Ulterior, in 1998, societatea si-a schimbat sediul in incinta societatii cu capital de stat Metav SA, situata in str. Zapada Mieilor nr. 16-18 sector 1. In 2001, firma si-a schimbat din nou sediul, de aceasta data in Craiova, Str. Raului nr. 393. La fel, AVI SRL a inregistrat puncte de lucru in Bucuresti (Bd. Unirii nr. 54, bl. E4A, sc. 2, et. 6, ap.

    44, sector 3), Ghermanesti-Snagov (Tarlaua 1, Parcela 5) si Craiova (Str. Preciziei nr. 15). Actionarii AVI SRL sunt Radu Berceanu (80%), Mihaela Marinela Berceanu (5%), Andrei Berceanu (5%), Victor Berceanu (5%) si Daniel Ion Nedelcut (5%).

    Dupa ce a preluat controlul societatii, Radu Berceanu a majorat capitalul social la 5 miliarde lei, suma din care familia Berceanu a depus 165.858 dolari (4,75 miliarde lei).
    Vaber Invest Group SRL, infiintata in mai 2005, cu sediul in Bd. Unirii nr. 57, are un capital social de 1.236 dolari (3.600 RON). Firma apartine celor doi fii ai lui Radu Berceanu, Victor si Andrei.
    La Birotique & Co SRL a fost infiintata in iulie 2005 si are acelasi sediu cu Vaber Invest. In aceasta firma Andrei Berceanu detine 5% din capitalul social, iar Vaber Invest Group 20%, adica un total de 6.000 dolari (17.500 RON). Societatea Vaber Invest mai detine actiuni in alte doua firme: Autotest 93 SRL si Best Eastern Resort SA.

    In prima dintre acestea, Vaber Invest detine 60% din capitalul social, adica echivalentul a 41 dolari (120 RON). In cea de a doua, Vaber detine 5% din partile sociale, reprezentand tot 41 dolari. Piscine Solara SRL a fost infiintata in februarie 2006 si are sediul la parterul unei vile ce apartine societatii AVI SRL, in Ghermanesti-Snagov (str. Aleea Razboieni nr. 3).

    Firma, administrata de sotia lui Radu Berceanu, are printre actionari pe Vaber Invest Group, care detine 50% din capitalul social, adica echivalentul a 640 dolari (1800 RON).
    R.M.C. SRL a fost infiintata in 2002, cu un capital social de 341.225.000 lei si are ca actionari societatea franceza E.M.C (50%) si AVI SRL (50%). Contributia la capitalul social a firmei lui Berceanu a fost de 6.078 dolari.

    Conturi in banci: 151.000 dolari
    In ultima declaratie de avere din iunie 2006, Berceanu afirma ca detine, intr-o banca din Romania, un depozit de 100.000 de euro si doua conturi, unul de 12.000 euro si un altul de 140 milioane lei, iar intr-o banca din Spania 2.800 de euro; in total, inseamna aproximativ 151.000 dolari.

    In concluzie, acest calcul ne arata cheltuieli mai mari decåt veniturile cu 180.000 de dolari.


    In urma cu trei ani, firmele lui Radu Berceanu au fost calcate de controlorii lui Blanculescu

    In anul 2004, in plina guvernare PSD, companiile detinute de Berceanu au fost controlate de expertii Corpului de Control. Iata concluziile la care au ajuns.

  • Datorii la stat, esalonari, rambursari de TVA si trafic cu masini

    Societatea AVI SRL inregistreaza obligatii restante la bugetul statului si bugetul asigurarilor sociale de stat, la data de 6 aprilie 2004, in suma totala de 3,7 miliarde lei.
    Potrivit datelor comunicate de Casa Judeteana de Pensii Dolj, beneficiaza de esalonare la plata, in baza prevederilor OUG nr. 40/2002, pentru obligatiile de plata datorate la data de 31 decembrie 2003, in suma de 2.592.333.396 lei, contributii, si 662.610.289 lei dobanzi si penalitati.

    Totodata, societatea inregistra datorii la Fondul de somaj, la data de 31 decembrie 2003, in suma de 282.586.563 lei, la care se adauga penalizari si majorari in suma de 71.577.938 lei, care beneficiaza de esalonare la plata.
    A beneficiat de scutire la plata majorarilor de intarziere aferente TVA, pe anul 2000, in suma de 1.348.367.995 lei, in baza prevederilor OUG nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat. O conditie obligatorie pentru a beneficia de facilitatile prevazute de OUG nr.

    163/2000 este ca societatea sa depuna la DGFP a Municipiului Bucuresti, in termen de 30 de zile de la data de 19 octombrie 2000, situatia majorarilor de intarziere calculate si neplatite, pe feluri de impozite, fapt ce nu s-a realizat intrucat in actul de control nu se face referire la aceasta;
    A beneficiat, in cursul anului 2003, de rambursarea TVA in suma totala de 2 mld. lei (ca urmare a doua cereri de compensare), suma care a fost compensata cu alte obligatii de plata ale societatii comerciale la bugetul statului.
    A detinut, in patrimoniu, mijloace de transport care au fost puse in circulatie fara respectarea prevederilor legale (fara a detine serie de motor).
    Au fost radiate autoturisme apartinand SC AVI SRL pe baza unor certificate de radiere fara numar de inregistrare.
    Existenta unor neconcordante intre informatiile prezentate de Brigada Politiei Rutiere Bucuresti si cele prezentate de Directia de Impozite si Taxe din cadrul Primariei Sector 1 Bucuresti, privind datele de inmatriculare, dobandire si radiere a autoturismelor apartinand AVI SRL.

  • Scutiri de plata si rambursari ilegale de TVA

    Nedarom SRL a beneficiat, in anul 2000, de rambursarea TVA, in valoare de 707.331.511.

    Desi prin actul de control incheiat de Administratia Financiara a Municipiului Craiova s-a stabilit ca societatea nu indeplinea conditiile pentru a beneficia de rambursarea TVA, ulterior, in urma obiectiunilor formulate de societate, Administratia Financiara a Municipiului Craiova a aprobat aceasta rambursare, in suma de 707.331.511 lei.
    A beneficiat, in anul 2000, de scutire la plata majorarilor de intarziere aferente impozitului pe profit, in suma de 31.867.474 lei, si taxei pe valoarea adaugata, in suma de 327.965.405 lei, in baza prevederilor OUG nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat.

    O conditie obligatorie pentru a beneficia de facilitatile prevazute de OUG nr.163/2000 este ca societatea sa depuna la DGFP a Municipiului Bucuresti, in termen de 30 de zile de la data de 19 octombrie 2000, situatia majorarilor de intarziere calculate si neplatite, pe feluri de impozite, fapt ce nu s-a realizat, intrucat in actul de control nu se face referire la acest aspect.

  • Afacerea dubioasa a unei societati mixte romåno-chineze

    In luna aprilie 1999, Nedarom SRL a participat la constituirea unei societati mixte romano-chineze (Botou Golden Horse Fruit Brandy Co Ltd.), cu un aport in numerar de 50.000 USD si un aport in natura (utilaje tehnologice), in valoare totala de 1.050.000 USD.

    In vederea inregistrarii in capitalul social al acestei instalatii, Nedarom SRL a incheiat, in luna ianuarie 1999, un contract cu Tehnofrig Cluj-Napoca pentru asigurarea asistentei tehnice la montaj si punerea in functiune a instalatiei de producere a alcoolului. Aceasta instalatie a fost achizitionata de la Tehnofrig Cluj-Napoca, in luna iulie 1999, la valoarea de 4.173.019.916 lei.

    In luna iulie 1999, aceasta instalatie a fost exportata in China, considerata aport in natura la capitalul social al societatii romano-chineze.

    In urma verificarilor efectuate de Garda Financiara, in anul 2003, s-a constatat ca Nedarom SRL nu a facut dovada incasarilor valutare aferente exporturilor de utilaje tehnologice, nu a inregistrat in evidenta contabila venituri aferente investitiei efectuate in China, nu a virat suma de 50.000 dolari reprezentand aportul in numerar la constituirea societatii romano-chineze, nu a prezentat

    statutul, actul constitutiv al societatii mixte romano-chineze, nu au fost prezentate alte documente cu privire la realizari sau venituri, administratorii societatii si asocierea romano-chineza.

    Prejudiciul estimativ adus bugetului de stat, stabilit de Garda Financiara, este in suma totala de 707.331.511 lei, reprezentand contravaloarea TVA incasate de la bugetul de stat, aferente exportului de utilaje pentru constituirea societatii mixte romano-chineze, dar pentru care nu s-au prezentat documente legale de infiintare si nu s-a facut dovada depunerii capitalului social in numerar in suma

    de 50.000 dolari. Persoanele carora li s-a adus prezumtia de vinovatie pentru savarsirea celor de mai sus sunt Daniel Ion Nedelcut, in calitate de fost asociat, administrator si director general al societatii, inainte de schimbarea sediului social in Bucuresti, si Ionescu Dan, in calitate de actual administrator al societatii. Cu adresa nr.

    125.078/07.05.2004, Garda Financiara a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 5 Bucuresti, in vederea efectuarii cercetarilor privind eventualele fapte de natura penala savarsite de conducerea SC Nedarom 2002 SRL.
    Ion Nedelcut este administrator la SC AVI SRL, a fost administrator si actionar unic la SC Nedarom SRL, pana in data de 13 februarie 2002, si este administrator la SC RMC SRL Craiova (la care este asociat si SC AVI SRL - 50%)
    Sediul social al SC Nedarom SRL a fost, initial, in municipiul Craiova, iar din data de 13.02.2002 s-a schimbat in municipiul Bucuresti, Str. Vigilentei nr.1, ap. 8, sector 5, la care are sediul si SC Parky SRL (al carei asociat unic este Radu Berceanu).
    Societatea care bloca rotile s-a dizolvat
    La societatea comerciala Parky SRL, care se afla in procedura de dizolvare incepand cu anul 1995, Berceanu este actionar unic si asociat.
    Figureaza in evidentele Administratiei Financiare a sectorului 5 cu „dosar 0“ care nu contine documente de control; Garda Financiara a efectuat un singur control, la SC Parky SRL - Sucursala Buzau, in anul 1993, neconstatandu-se abateri; Inspectia Muncii a precizat ca aceasta societate comerciala nu a depus documente de inregistrare la ITM Bucuresti.

  • Averea familiei Berceanu depinde de afacerea Jiul

    Oficial, averea lui Radu Berceanu se compune din urmatoarele:
    - un apartament de 86 mp in centrul Craiovei, str. A.C. Cuza, cu o valoare impozabila de 1,12 miliarde lei si o valoare de piata de aproximativ 70.000 dolari;
    - un apartament de 55 mp in Ramnicu-Valcea, cu o valoare impozabila de 560 milioane lei si o valoare de piata de 50.000 dolari;
    - un apartament in Spania (Calla Maillor, Juan Servez 3B) cu o valoare impozabila de 78.800 dolari (62.000 euro);
    - un autoturism Toyota RAV4 din 2001, estimat la 13.000 dolari;
    - un autoturism Volvo XC 90 din 2003, estimat la 30.000 dolari;
    - bijuterii de 12.714 dolari (10.000 euro);
    - 1.709.000 dolari (1.344.000 euro) - contravaloarea terenului vandut in 2004 sotilor Sorin Dumitru si Venera Anghel
    - plasamente/investitii/ de 1.817.333 dolari (1.460.000 euro) catre sotii Anghel, Ion }ugui, Vaber Invest Group si Pompiliu {elea;
    - AVI SRL-1,5 milioane dolari. Actiunile familiei Berceanu la SCAVI SRL sunt, oficial, evaluate la 165.858 dolari (4,25 miliarde lei ).

    Valoarea reala a activelor societatii AVI SRL era, la sfarsitul lui 2003, conform unor controlori ai ANC, de aproximativ 940.000 dolari, adaugandu-se la aceste active un apartament in Bucuresti, evaluat la 200.000 dolari, si o vila in Ghermanesti-Snagov, de minimum 250.000 dolari. Asta inseamna ca, astazi, AVI SRL are o valoare de aproximativ 1,5 milioane dolari.
    - conturi si depozite bancare in valoare de 151.000 dolari.

    Neoficial, la toate acestea se mai adauga actiunile detinute la societatea Jiul SA Craiova si evaluate la minimum 12,5 milioane euro, aceasta in conditiile in care se dovedeste ca Radu Berceanu a preluat deja, direct sau prin interpusi, 51% din actiunile lantului hotelier.

    Desi a recunoscut ca a cumparat actiuni la Jiul SA, Berceanu nu a trecut aceste achizitii in declaratia sa de avere, asa incat doar procurorii Parchetului General mai pot lamuri cum stau lucrurile in afacerea Jiul.
    Concluzionand, averea lui Radu Berceanu poate fi estimata la 17.931.847 dolari.

  • Afacerile lui Berceanu, sub lupa Autoritatii Nationale de Control

    In 2004, ca urmare a unei sesizari cu privire la presupuse „abateri fiscale“ inregistrate la trei dintre firmele lui Radu Berceanu, o echipa de controlori din subordinea ministrului Ionel Blanculescu a verificat activitatea desfasurata de acestea si a propus, in final, sesizarea Parchetului General, a ANAF si a Ministerului de Interne pentru verificari specifice si luarea de masuri

    in consecinta. Firmele verificate de oamenii lui Blanculescu au fost AVI SRL, Parky SRL si Nedarom SRL. Daca la primele doua societati Radu Berceanu figureaza ca actionar majoritar sau actionar unic, la cea de-a treia, Nedarom, actionar unic si administrator este Ion Nedelcut, omul de baza al lui Berceanu in afacerile AVI si RMC.

    Nota de control a ANC a avut un traseu extrem de interesant si, conform unor surse, ea a ajuns si pe masa primului-minstru Adrian Nastase care, temandu-se sa nu fie acuzat de coordonarea unor controale pe motive politice, ar fi blocat-o printr-un „nu“ categoric.

    Rezolutia lui Nastase n-a fost pusa insa de dragul lui Berceanu, ci din cauza declansarii scandalului stenogramelor PSD, o instrumentare a rezultatului acestei Note de catre organele competente fiind mai mult ca sigur interpretata ca o comanda politica, si, deci, ca o confirmare a continutului acelor stenograme.

    Indiferent de jocul politic urmarit, concluziile Notei de control a ANC arata modul in care s-a descurcat in afaceri parlamentarul Radu Berceanu.

  • Propunerile ANC au fost:
    - Sesizarea Parchetului General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea efectuarii cercetarilor pentru identificarea eventualelor acte si fapte prevazute de legea penala.
    - Sesizarea Ministerului Finantelor Publice - Agentia Nationala de Administrare Fiscala, in vederea luarii de masuri privind: incasarea obligatiilor la bugetul de stat datorate de SC AVI SRL; verificarea respectarii prevederilor legale privind rambursarea TVA catre SC Nedarom SRL si SC AVI SRL; verificarea respectarii prevederilor legale privind scutirea la plata majorarilor de intarziere

    aferente impozitului pe profit si TVA, aprobate de Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, pentru SC AVI SRL si, de catre Directia Finantelor Publice a Judetului Dolj, pentru SC Nedarom SRL.
    - Sesizarea Ministerului Administratiei si Internelor, in vederea efectuarii cercetarilor specifice, referitoare la modul de respectare a prevederilor legale de catre SC AVI SRL privind inmatricularea, circulatia si radierea autoturismelor.
    Articol de Dan Badea



















  • 2286 vizualizari


    Abonare la comentarii cu RSS

    ESRI

    Top 5 articole cele mai ...



    Hotnews
    Agenţii de ştiri

    Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
    hosted by
    powered by
    developed by
    mobile version
    Duminică