Cel putin 337 de persoane si-au pierdut viata si 450 au fost ranite din cauza unor tsunami care au lovit Indonezia.

Intre victime au fost anuntati un francez, de 26 de ani si un suedez de 55 de ani, scriu agentiile internationale de presa.

Potrivit unor surse diplomatice citate de AFP, numerosi straini din diverse tari se afla intre victimele valurilor tsunami, produs la un an si jumatate dupa cele care au facut, in 26 decembrie 2004, peste 220.000 de morti, majoritatea in Indonezia.

Valurile au inregistrat in unele zone peste 2 metri inaltime si au fost provocate de un cutremur puternic, cu o magnitudine de 7,7 pe scara Richter, inregistrat in Oceanul Pacific. Navele aflate in apropiere au fost proiectate catre hotelurile de pe tarm.

Potrivit Reuters, si India a declansat alerta de tsunami pentru Insulele Andaman si Nicobar, situate in apropierea arhipelagului indonezian.

Bilantul autoritatilor arata ca peste 650 de vase de pescuit au fost grav avariate si portiuni de plaja de peste 500 de metri au fost distruse.