Se anunta o luna bogata in festivaluri pentru cel de-al doilea lung metraj al regizorului Radu Muntean, Hirtia va fi albastra, o co-productie Multimedia Est si Antena 1. Emotiile incep pe 2 august, ziua deschiderii Festivalului International de Film de la Locarno unde Hirtia a fost selectat in Competitia Oficiala, alaturi de alte 20 de titluri.

Proaspat finisat in post-productie, filmul a cucerit selectionerii unuia din cele mai importante festivaluri de serie A ale lumii, aflat acum la cea de-a 59-a editie. Pentru realizatorii filmului alegerea de a prezenta filmul in premiera mondiala la Locarno a fost pusa in balanta cu o alta oferta “tentanta” venita din partea unui alt festival celebru, cel de la Venetia.

Organizatorii italieni au dorit ca premiera mondiala a filmului sa aiba loc in cadrul acestui festival, in sectiunea Orizzonti (echivalentul Un Certain Regard de la Cannes), insa regizorul si producatorul filmului romanesc au decis ca este in beneficiul viitoarei distributii internationale a Hirtiei de a fi prezentat in cadrul unei Competitii Oficiale de importanta celei elvetiene.

De asemenea, Hirtia va fi albastra se numara printre cele mai bune 12 filme din regiunea balcanica, aflate in Competitia Oficiala a celei de-a 12-a editii a Festivalului International de Film de la Sarajevo, care se va desfasura in perioada 18-26 august.

Hartia va fi albastra il prezinta pe Costi (Paul Ipate), un tanar prins de izbucnirea Revolutiei cu trei luni inainte de a termina armata. “Hirtia va fi albastra nu ofera o perspectiva istorica de tip History Channel, ci isi propune sa restituie emotia acelor zile din perspectiva actorilor marunti ai evenimentelor.

E povestea pierderii inocentei unei generatii si a unei revolte populare care a scos la lumina in egala masura ce avem mai bun si mai rau in noi. Si spiritul de solidaritate dar si egoismul si rautatea, acumulate in zeci de ani de frustrare.”, explica Radu Muntean.

Publicul roman nu mai are mult de asteptat pana la vizionarea uneia din cele mai proaspete productii romanesti. Hirtia va fi albastra va avea premiera pe marile ecrane din Romania in data de 13 octombrie, fiind distribuit de Transilvania Film.