Cercetatorii americani de la Universitatea Saint-Louis trag un semnal de alarma cu privire la obezitate, afectiune care a cunoscut in ultimii ani un ritm rapid de extindere la nivel global, in special in Europa de Est. In ceea ce priveste Romania, endocrinologul Constantin Targoviste (foto), de la Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice "N.C.

Paulescu" din Bucuresti, precizeaza ca la ora actuala peste 40% din populatie sufera de o forma severa sau usoara de obezitate.

Ingrijorator este ca, in statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, tara noastra ocupa primul loc in Europa in ceea ce priveste mortalitatea cardio-vasculara datorata kilogramelor in plus.

Astfel, una dintre cele mai grave probleme cu care se confrunta sistemul medical romanesc cu privire la asigurarea unei stari de sanatate a populatiei la nivel national buna e reprezentata de tulburarile mecanismului energetic al organismului. Aceste tulburari au drept urmare, in timp, disfunctii metabolice si complicatii ce duc in cele mai multe cazuri la deces.

Grecia - fruntasa la numarul de persoane supraponderale

Potrivit cercetatorilor americani de la Universitatea Saint-Louis, pana la sfarsitul secolului al XX-lea, obezitatea afecta Europa Occidentala si SUA, fara a se raspandi inca in Europa de Est: procentul obezilor in fostele republici socialiste fluctua pe atunci intre 10% si 12% din populatia adulta.

In prezent, multe tari europene ajung din urma liderii la obezitate, precum SUA cu 30% de obezi din populatie si circa 20% supraponderali.

Tara europeana cu cel mai mare numar de persoane supraponderale e considerata Grecia, unde peste 78% din barbati si 74% din femei sunt afectate de kilogramele in plus. Grecia este urmata de Germania, Cehia si Cipru. La capatul celalalt se gasesc Italia si Franta, iar in Norvegia traiesc cei mai putini grasi, in jur de 9% din totalul populatiei.

In Ungaria, 19% din populatie sufera de aceasta afectiune, in Letonia si Rusia 18%, iar in Lituania si Estonia - 17,3%.

In opinia specialistilor americani, obezitatea se extinde in ritm alarmant pe glob si se datoreaza faptului ca omul modern consuma mai putina energie fizica decat stramosii sai de acum o suta de ani.

25% din romani sufera de sindromul dismetabolic

"Fata de acum cincizeci de ani masa de grasime la persoanele adulte a crescut cu 10 kilograme. Am ajuns sa fim pusi in situatia in care peste 40% din populatia Romaniei sa fie obeza, iar 25% din acestia sa sufere de sindromul dismetabolic reprezentat de obezitate, la care se adauga alti vectori de risc vascular", e de parere medicul Constantin Targoviste de la Institutul bucurestean "N.C. Paulescu".

Integral in Curentul